Gârliţa mică, una dintre cele mai rare păsări din lume, observată de biologi la Gura Ialomiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă SOR care monitoriză speciile din Aria de  protecţie Specială Avifaunistică Berteştii de Sus - Gura Ialomiţei a făcut o observaţie rară pe lacul din localitatea Gura Ialomiţei. Emil Todorov a avut privilegiul de a găsi o gârliţă mică (Anser erythropus), una dintre cele mai rare gâşte sălbatice - specie vulnerabilă la nivel global.

Un alt exemplar din aceeaşi specie fusese observat în acelaşi sit, pe raza localităţii Luciu, cu câteva zile înainte, de un alt biolog SOR, Szabó József. 

„Populaţia care vine să ierneze la noi nu depăşeşte mai mult de 20 sau 30 de exemplare, şi tocmai de aceea observaţia din 12 februarie este importantă. sărăturile de la Gura Ialomiţei sunt preferate de gâşte pentru că impactul antropic nu este semnificativ, cu excepţia păşunatului şi a circulaţiei autovehiculelor”, spune Emil Todorov.

Ruta de migraţie spre Siberia

De altfel, zona este cunoscută pentru faptul că la finalul lunii februarie aici se concentrează un număr mare de gâşte, deoarece de aici pleacă pe ruta de migraţie spre Siberia. Emil Todorov spune că anul acesta concentraţia de gâşte cu gât roşu nu a fost foarte mare, şi asta probabil din cauza iernii foarte blânde. 

Biologii SOR au observat pe raza sitului Berteştii de Sus - Gura Ialomiţei 50 de gâşte cu gât roşu (Branta ruficollis) şi aproximativ 1.000 de gârliţe mari (Anser albifrons). Atunci când au făcut aceste observaţii, ornitologii SOR se aflau în plină activitate de monitorizare de iarnă a speciilor din interiorul sitului Sărăturile de la Gura Ialomiţei - Mihai Bravu, în cadrul Proiectului „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiţei - Mihai Bravu, ROSPA0051 Iezerul Călăraşi, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteştii de Sus - Gura Ialomiţei”.

Aria de  protecţie Specială Avifaunistică Berteştii de Sus - Gura Ialomiţei are o suprafaţă de 6.864 de hectare şi se află în Câmpia Bărăganului, pe teritoriul judeţelor Ialomiţa şi Brăila. 

Ghid de identificare

Potrivit Ghidului pentru identificarea păsărilor, gârliţa mică este o specie caracteristică zonelor arctice cu mlaştini şi pâlcuri de sălcii şi mesteceni. Specia poate fi confundată cu gârliţa mare (Anser albifrons), faţă de care este mai mică, cu un cioc mai mic, fruntea mai înaltă, pata albă de la baza ciocului depăşeşte linia ochilor, ajungând până pe creştet şi are un cerc galben în jurul ochiului. Iarna se hrăneşte pe pajişti şi culturile agricole de grâu de toamnă din sudul şi estul Europei, în stoluri mixte cu alte specii de gâşte (Anser albifrons, Branta ruficollis etc.). 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite