Lucrările pentru restaurarea conacului Bolomey din Bărăgan se vor încheia în 2023. La cât se ridică investiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta după restaurare conacul Bolomey FOTO Facebook/M.P.
Aşa va arăta după restaurare conacul Bolomey FOTO Facebook/M.P.

Restaurarea conacului Bolomey din Ialomiţa, una dintre edificiile emblematice ale Bărăganului, ar putea fi finalizată înainte de sfârşitul anului 2023 - a anunţat Adrian Ionescu, secretar general al judeţului Ialomiţa.

„Lucrările se desfăşoară conform proiectului şi continuă în ritm susţinut. Sperăm ca acest obiectiv să fie introdus în circuitul turistic înainte de sfârşitul anului viitor, exact aşa cum ne-am propus”, a precizat Adrian Ionescu, secretarul general al judeţului Ialomiţa. 

La rândul său, constructorul care efectuează reabilitarea, a spus că lucrările necesită multă răbdare, dar şi specialişti în domeniu, având în vedere că ornamentele existente în clădire şi elementele de arhitectură folosită sunt complicate.

Consiliul Judeţean Ialomiţa a dat undă verde, pe 15 martie 2021, pentru începerea lucrărilor pentru reabilitarea monumentului istoric şi de arhitectură din localitatea Cosâmbeşti. 

„Am semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea Conacului Bolomey, proiect ce are ca obiectiv principal înscrierea locaţiei printre atracţiile turistice şi culturale, care să multiplice atractivitatea zonei şi transformarea conacului într-un brand al judeţului Ialomiţa", anunţa Marian Pavel, preşedintele CJ Ialomiţa. 

Lucrările de restaurare, susţinute cu fonduri europene, se ridică la 18,7 milioane de lei.

Proiectul are ca obiectiv principal înscrierea locaţiei printre atracţiile turistice şi culturale, care sa multiplice atractivitatea zonei şi transformarea conacului într-un brand al judeţului Ialomiţa. Valoarea totală a contractului este de 18.761.413,63 lei. 

Antreprenorul va reabilita complet locaţia prin ample lucrări de arhitectură, atât la interior cât şi la exterior, inclusiv prin lucrări de consolidare şi refacere a fundaţiei. După reabilitare, Conacul Bolomey se va transforma în Centrul Cultural şi Expoziţional cu parcul aferent, iar Anexa va adăposti ateliere de restaurare“, a anunţat Pavel. 

Cea mai mândră casă

La 1898, o familie de boieri, Gheţu, a ridicat cea mai mândră casă din Cosâmbeşti. Burghezul Constantin Bolomey a cumpărat domeniul, aflat la doar cinci kilometri de Slobozia, la sfârşitul anilor '30. L-a pierdut odată cu venirea comuniştilor la putere. 

Silueta impunătoare a construcţiei, definită de cele patru bovindouri deschise, aduce parcă aminte de legenda locală conform căreia, odată, acoperişul conacului era în întregime poleit cu aur. 

Structura de rezistenţă a conacului, construită în urmă cu 120 de ani, a avut de suferit în urma abandonului din 1982. Regimul instaurat după al doilea război mondial i-a conferit o exploatare care l-a degradat rapid, conacul deservind ferma din Bora, pe post de crescătorie de pui şi CAP-ul din Cosâmbeşti, ca depozit de legume şi îngrăşăminte.

În anul 1997 conacul Bolomey a intrat în programul de restaurare al Ministerului Culturii şi Cultelor, dar lucrările din 2001 au fost sistate din cauza lipsei de fonduri. Lipsa lucrărilor de restaurare au condus la pierderea în proporţie de 90% a acoperişului, fapt ce a antrenat degradarea rapidă a zidăriei (interioară şi exterioară) tuturor celor patru faţade, a întregii tencuieli desprinsă de pe aproape toată suprafaţa clădirii.

Va deveni centru cultural

Recunoscut pentru seratele artistice ce atrăgeau prestigioşi scriitori şi intelectuali ai epocii interbelice, Conacul Bolomey, din judeţul Ialomiţa, va deveni un centru cultural ce va dezvolta turismul, administraţia judeţeană preconizând o creştere cu 4.000 de persoane a numărului de vizitatori. Conacul Bolomey este localizat în comuna Cosâmbeşti, la 5 km de Slobozia. Din anul 2003, monumentul istoric şi de arhitectură a fost inclus în patrimoniul Muzeului Judeţean Ialomiţa. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 LIVE TEXT | Război în Ucraina. Sute de soldaţi, evacuaţi de la Azovstal. Statul Major al Forţelor Armate: „Garnizoana «Mariupol» şi-a îndeplinit misiunea”

Cum a lucrat Vladimir Putin pentru CIA din prostie

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite