MAI: Vremea vrea a făcut ravagii în 18 judeţe, printre care şi Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copaci doborâţi de vântul puternic FOTO Adevărul
Copaci doborâţi de vântul puternic FOTO Adevărul

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, poliţişti şi jandarmi au acţionat pe timpul nopţii de vineri spre sâmbătă pentru înlăturarea efectelor cauzate de vremea severă şi pentru prevenirea accidentelor, în special pe arterele unde s-a circulat în condiţii de iarnă.

Până sâmbătă dimineaţă la ora 07.00, vremea rea a făcut ravagii în 18 judeţe - Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Iaşi, Olt, Mureş, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea - şi municipiul Bucureşti şi s-a intervenit pentru acordarea asistenţei medicale la două persoane rănite, pentru deblocarea a 10 autoturisme cu 19 persoane, degajarea a 69 de copaci, 15 cabluri electrice, 16 panouri publicitare, nouă stâlpi de electricitate. Au fost avariate 37 autoturisme şi şapte acoperişuri de imobile - se arată într-un comunicat transmis de MAI.

Totodată, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile au fost afectate două tronsoane de cale ferată, cinci tronsoane de drumuri naţionale, şase drumuri judeţene şi un drum comunal.

Pentru siguranţa participanţilor la trafic, poliţiştii rutieri atrag atenţia tuturor celor care intenţionează să plece la drum să se intereseze din timp asupra condiţiilor de drum, să manifeste prudenţă la volan şi să fie pregătiţi pentru circulaţia pe drumuri acoperite de zăpadă sau polei. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, situaţia efectelor fenomenelor meteo la nivelul întregii ţări este monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne se află în permanentă legătură cu prefecţii judeţelor aflate sub atenţionările de vreme severă, astfel încât, în situaţia apariţiei unor situaţii de risc pentru populaţie, să poată fi asigurate, cu celeritate, toate resursele necesare intervenţiilor specifice şi activate grupele operative. Orice situaţie de urgenţă cauzată de vremea severă poate fi semnalată la numărul unic de urgenţă 112. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite