Meniu special de Paşte pentru greii fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru grei ai fotbalului românesc deţinuţi la închisorile din sud-estul ţării vor avea meniu special de Paşte, din care nu vor lipsi preparate tradiţionale. La primul Paşte după  gratii, fraţii Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali, vărul lor Gigi Becali şi finul acestuia Cristian Borcea vor mânca ouăle vopsite şi cozonacul pregătite de bucătarii de penitenciar.

Fraţii Ioan şi Victor Becali, precum şi Cristian Borcea, fac parte dintre cei 600 infractori încarceraţi la Penitenciarul Slobozia, situat chiar în reşedinţa de judeţ a Ialomiţei.

Dacă până acum masa de sărbători a celor trei inculpaţi era bogată în mâncăruri rafinate, precum creveţi, icre negre sau coq au vin, iar bucatele erau stropite cu cele mai alese vinuri, masa pascală din penitenciar va fi departe de belşugul obişnuit.

La Penitenciarul Slobozia, deţinuţii vor avea parte de un meniu mult mai simplu. Administraţia închisorii arată că va fi un meniu îmbunătăţit faţă de o zi obişnuită, în care la loc de cinste sunt supa de pui, spaghetele sau ceaiul cu marmeladă.

„Sunt şase zile pe an în care persoanele private de libertate încarcerate la Slobozia beneficiază de un regim de hrană îmbunătăţit“, a explicat comisarul-şef Gabriel Rusu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Slobozia.

Cum prima zi de Paşte se înscrie în seria zilelor cu meniu aparte, deţinuţii vor mânca de dimineaţă marmeladă cu pâine şi ceai. La prânz au pregătie ciorbă de perişoare, friptură la tavă cu carne de porc sau vită şi cartofi natur. Seara vor primi din nou friptură, garnisită cu orez sârbesc.

Puşcăriaşii vor putea chiar să participe şi la slujba de Înviere. La capela închisorii, un preot va oficia ceremonialul religios între orele 22.00 şi 3.00 dimineaţa.

Deţinuţii care nu vor să vină la capelă pot urmări slujba în celule, pentru că va fi transmisă la televizoarele din spaţiile de detenţie.

Meniul lui Gigi Becali, „ca la carte“

La Penitenciarul Poarta Albă, unde este închis Gigi Becali, meniul de Paşti va conţine sigur ouă vopsite şi cozonac.

În rest, totul este realizat şi cântărit conform specificaţiilor din „cartea de bucate“ a Ministerului Justiţiei - Ordinul nr. 2713/C/15.11.2001.

Acesta prevede că hrana zilnică a deţinuţilor are o valoare de 2.855 calorii. Meniul poate conţine preparate din carne, alimente de bază  -  cartofi, fasole, orez, legume, brânză, margarină, marmeladă, biscuiţi etc.

„Cu ocazia zilelor festive, deţinutii primesc ca supliment şi drepturile de hrană prevăzute la Norma 12 C1, din ordinul menţionat, care adaugă un aport de 925 de calorii“, a precizat comisarul Emilia Topală de la Penitenciarul Poarta Albă.

Aflată la 23 kilometri de municipiul Constanţa, la marginea comunei Poarta Albă, închisoarea are în total 1.449 persoane private de libertate.

Dintre acestea, 600 îşi execută pedeapsa în secţia exterioară de la Valu lui Traian, destinată regimului semideschis şi deschis. Actualmente secţia îi găzduieşte numai pe cei cu regim de detenţie semideschis.

Aici este încarcerat Gigi Becali, din toamna anului trecut. Locul de deţinere este format din şapte secţii deservite de un bloc alimentar cu sală de mese. Secţia exterioară este situată la marginea comunei Valu lui Traian, la 12 kilometri de Constanţa.

În luna aprilie, penitenciarul din judeţul Constanţa a acordat 13 recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi şi două recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru 3 zile.

Citiţi şi:

Prima zi a greilor fotbalului românesc în Penitenciarul Slobozia. Au mâncat margarină alături de interlopii din oraş

Condamnaţi la închisoare cu executare în Dosarul „Transferurilor”, fraţii Ioan şi Victor Becali, alături de Cristian Borcea, au fost aduşi la Penitenciarul Slobozia marţi la amiază. În aceeaşi închisoare îşi ispăşesc pedepsele şi cei mai temuţi interlopi din oraş.


Greii fotbalului sunt deţinuţi cuminţi. Sebastian Bodu: „Gică Popescu să nu ceară graţierea pentru a ieşi din închisoare cu demnitate”

Astăzi se împlineşte o săptămână de când lumea fotbalului autohton a fost cutremurată din temelii de sentinţa dată în „Dosarul  Transferurilor“ de judecătorii Curţii de Apel. Dacă în urmă cu şapte zile condamnările cu executare pronunţate de magistraţi au căzut ca un fulger pentru cei opt „grei“ ai fotbalului, astăzi aceştia par să se fi resemnat.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite