O adolescentă şi salvatorul ei au murit înecaţi în apele Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dramă în comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa. O adolescentă de 16 ani a murit înecată, după ce a intrat să se scalde în apele Dunării. Un bărbat a încercat să o salveze însă şi-a găsit la rândul său sfârşitul.

Din primele informaţii, tragedia s-a petrecut pe malul Dunării, în localitatea Borduşani. Tânăra de 16 ani venise să se scalde împreună cu nişte prieteni. Martorii spun că abia reuşise să intre în apă, când curenţii puternici au tras-o imediat la fund.

Fata a început să strige după ajutor, iar un bărbat de 45 de ani a intrat în apă ca să o salveze. Din păcate acesta n-a mai reuşit să-şi ducă misiunea până la capăt. A fost luat de curenţi şi s-a înecat. La faţa locului au intervenit 9 subofiţeri ai ISU Ialomiţa, din cadrul Substaţiei Feteşti, care au scos cele două cadavre din apele Dunării.

Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa în vederea efectuării necropsiei.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite