Ordin de protecţie provizoriu, emis pe numele unui bărbat violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la un scandal în familie produs în localitatea ialomiţeană Scânteia, un brăilean s-a ales cu dosar penal. Pe numele sau a fost emis şi un ordin de protecţie provizoriu deoarece şi-a lovit soţia, dar şi pe bărbatul care aceasta se refugiase.

Conform IPJ Ialomiţa, pe 4 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi despre un scandal provocat de un tânăr, în vârstă de 36 de ani, din Brăila. Supărat că soţia plecase de acasă, agresorul a venit în  judeţul Ialomiţa, acolo unde fugise consoarta sa, ca să-şi facă dreptate.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că  suspectul ar fi pătruns fără drept în imobilul altui bărbat din localitatea Scânteia, cu intenţia de a-i cere soţiei sale să revină la domiciliu. Pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 36 de ani ar fi exercitat acte de violenţă asupra fostei soţii şi a proprietarului imobilului din Scânteia.

În urma completării chestionarului de evaluare a riscului, poliţiştii au stabilit că există risc iminent de producere a altor acte de violenţă domestică, fiind întrunite condiţiile necesare emiterii unui ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite