Percheziţii la Slobozia. Primarul şi viceprimarul sunt acuzaţi de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascaţii au descins de dimineaţă la Primăria Slobozia FOTO: Mădălin Sofronie
Mascaţii au descins de dimineaţă la Primăria Slobozia FOTO: Mădălin Sofronie

Procurorii Parchetului de lângă Judecătoria Slobozia au efectuat mai multe percheziţii în Slobozia şi localitatea Bucu. Primarul şi viceprimarul oraşului, alături de doi funcţionari publici ai instituţiei, suspendaţi din funcţii, sunt acuzaţi de abuz în serviciu. Aceştia ar fi emis în mod ilegal mai multe autorizaţii de construcţie.

UPDATE:  Noul dosar penal deschis pe numele aleşilor din Slobozia vizează atribuirea unor autorizaţii de construcţii pentru mai multe obiective. În primul rând este vorba despre vila patronului care asigură transportul public al Sloboziei, precum şi despre o serie de spaţii comerciale, amplasate în Bazarul Municipal. În cazul construcţiilor din Bazarul Municipal, PUZ-ul iniţial preveda ca acestea să fie amenajate provizoriu, din panouri tip sandviş. Însă, prin emiterea documentelor de construcţie considerate ilegale de procurorii din Slobozia, acestea au fost construite definitiv, din BCA. Investigaţiile îi vizează pe Alexandru Stoica, primarul Sloboziei, Valentin Băcanu, viceprimarul Sloboziei, precum şi pe doi foşti funcţionari publici din cadrul Primăriei Slobozia. Este vorba despre Marian George Corneliu, fostul şef al Serviciului Urbanism, precum şi Agripina Costea, fosta secretară a oraşului. Cei doi au fost suspendaţi din funcţie anul trecut, după ce au fost acuzaţi de abuz în serviciu, după ce au semnat alte autorizaţii de construcţie ilegale. În baza actelor a fost construită o benzinărie, deţinută de marele concern rusesc Art Oil.

„Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa efectuează 10 percheziţii, în municipiul Slobozia şi localitatea Bucu, la sediul unei instituţii publice şi la locuinţele a 4 persoane. Acţiunea este efectuată în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Persoanele vizate sunt bănuite că, în cursul anilor 2011 şi 2014, ar fi eliberat două autorizaţii de construire a unui imobil, clădirea urmând să beneficieze de un regim de înălţime D+P+2E+M, cea de-a doua autorizaţie fiind eliberată fără derularea procedurilor necesare de autorizare şi nefiind identificată până în prezent în arhiva instituţiei deşi i s-ar fi alocat un număr de înregistrare electronic.

Totodată verificările sunt efectuate şi sub aspectul legalităţii modului în care au fost eliberate mai multe autorizaţii de contruire pentru spaţii comerciale ridicate pe raza municipiului Slobozia”, informează Poliţia Română.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite