Slobozia: Mănăstirea Balaciu a renăscut din propria-i cenuşă

Cu 50 de ani în urmă, comuniştii au transformat-o în puierie şi au alungat călugării. Astăzi, lăcaşul de cult a fost reaşezat pe hartă, dar trecutul zbuciumat răzbate din spatele zidurilor.

Cu o jumătate de secol în urmă, chiar în săptămâna patimilor, comuniştii au transformat mănăstirea Balaciu în crescătorie de pui, iar pe cei 17 călugări ai lăcaşului de cult i-au forţat să înceapă o nouă viaţă la mănăstirea Căldăruşani. La 50 de ani distanţă, mănăstirea a renăscut din propria-i cenuşă.

Odăile Piteştenilor

Întemeiat la mijlocul secolului al XIX-lea de Neacşu şi Ecaterina Pitişteanu, boieri originari din Argeş, în satul care purta numele familiei de viţă nobilă, cunoscut pe atunci şi sub numele de Balaciu de Jos, lăcaşul de cult avea în vecinătate râul Ialomiţa şi ruinele unei cetăţi dacice al cărui nume este încă necunoscut, dar care a rămas în istorie drept una dintre reşedinţele regelui dac Dromichete.

Acolo, „boierii au întemeiat adăposturi pentru vite, cunoscute drept coşare sau odăi, aşa că aşezarea a luat numele de «Odaia Piteşteteanului», care, pe atunci, avea 25 de gospodării“, precizează istoricul Ştefan Grigorescu. Afetcaţi, ani de-a rândul, de revărsările râului Ialomiţa, sătenii aveau să fie strămutaţi, după multiple solicitări înaintate în acest sens către autorităţile de la acea vreme, în primăvara anului 1924, la o distanţă de patru kilometri. Pe vatra veche a satului, au rămas doar cimitirul şi mănăstirea.

Mănăstirea la 1970, fotodocument - „Istoria Mănăstirii Balaciu“ (Ștefan Grigorescu)

Şcoală de cântăreţi

Părăsit, lăcaşul părea sortit uitării, însă, trei ani mai târziu, avea să fie salvat la intervenţia Preasfinţitului Gherontie Nicolau, episcopul Constanţei, care, cu ocazia unei vizite în Bărăgan, a hotărât înfiinţarea oficială a mănăstirii şi a unei şcoli de cântăreţi bisericeşti. Clădirea a fost reabilitată în totalitate, au fost ridicate mai multe chilii şi a fost înfiinţată şi şcoala de cântăreţi, care, la distanţă de trei ani, a fost mutată la Medgidia. Schitul, care a fost serios avariat în urma cutremurului din noiembrie 1940, a găzduit, de-a lungul anilor, zeci de călugări refugiaţi din Basarabia şi a fost vizitat de mii de credincioşi.

„Se spune că aici veneau foarte mulţi credincioşi, care îşi aduceau rudele grav bolnave şi le duceau înapoi vindecate. Era un har deosebit al Maicii Domnului, al cărui hram îl şi poartă mănăstirea“, spune actualul stareţ al schitului, părintele Serafim Rotaru (41 de ani).

Alungarea călugărilor

Anii s-au scurs liniştit peste aşezarea religioasă din Bărăgan timp de aproximativ patru decenii. În 1959, comuniştii au decis, în baza Decretului 410, desfiinţarea mai multor mănăstiri, aproximativ 100 de lăcaşuri de cult fiind închise în următorul an. Pentru aşezământul din Balaciu, Vinerea Patimilor din 1961 a fost cum nu se putea mai neagră. Securiştii au descins în curtea mănăstirii în timpul liturghiei. Călugării şi credincioşii au fost scoşi din biserică, lăcaşul, magaziile şi chiliile au fost încuiate, iar cei 17 călugări au fost forţaţi să ia drumul mănăstirii Căldăruşani.

„Era chiar în Vinerea Patimilor. Sfânta Cruce a rămas în mijlocul bisericii, fraţii au fost scoşi afară din biserică şi obligaţi să plece la Căldăruşani. Au plecat toţi atunci, încărcând în căruţe ce au putut să ia cu ei“, povesteşte stareţul Serafim. Prin telefon, Maria Neculcea, soţia preotului de mir Constantin Neculcea, singurul din cei 17 fraţi alungaţi în 1961 care mai trăieşte şi astăzi, undeva în judeţul Prahova, declară, la rândul său: „Eu eram tânără atunci, nu ştiu prea multe. Ştiu că soţul meu avea 27-28 de ani când au venit comuniştii şi i-au suit în remorci şi i-au dus la Căldăruşani. A fost foarte afectat atunci, a fost nevoit să înceapă o nouă viaţă.“

O parte din călugării alungați, fotodocument - „Istoria Mănăstirii Balaciu“ (Ștefan Grigorescu)

Transformată în puierie

După alungarea călugărilor, mănăstirea a intrat în patrimoniul Cooperativei din Balaciu, care a transformat lăcaşul de cult în puierie, toate spaţiile aferente devenind adăposturi pentru creşterea păsărilor. „Au dispărut chiliile, clopotniţa, gardul, tot şi în locul lor au apărut puierii“, oftează stareţul Serafim. Bunurile mănăstirii au fost predate autorităţilor locale câteva zile mai târziu. Inventarul întocmit de tovarăşul Dinu Manolache, şeful secţiei de la Balaciu, aminteşte: patru case, finalizate sau în construcţie, care numărau per total 28 de încăperi şi a căror valoare era estimată, la vremea aceea, la aproximativ 160.000 de lei; un grajd, o magazine de cereale şi un şopron pentru vite în valoare totală de 15.000 de lei, dar şi aproximativ 22 de hectare de teren.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!