Slobozia: Petrişor Nicolescu – Micul povestitor de la grădiniţa Junior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrişor captează atenţia colegilor prin poveştile pe care le încropeşte din te miri ce. Mai mult decât atât, poveştile sale au stat la baza uneia dintre poeziile care poartă semnătura mamei sale, Adriana Nicolescu.

Petrişor este unul din personajele principale ale uneia dintre grupele pregătitoare de la grădiniţa Junior. E de ajuns ca el să deschidă gura şi toate perechile de ochi şi urechi din preajmă se îndreaptă automat spre puştiul de aproape şapte ani. Harul său de povestitor îi dă gata pe colegii de grupă, care rămân uimiţi de poveştile despre Cosmos şi cosmonauţi sau dinozauri pe care Petrişor le încropeşte ad-hoc. „Îmi place să povestesc şi copiiilor le place să asculte poveştile mele“, spune, vădit emoţionat, Petrişor.

„În împărăţia cerurilor“

Petrişor este mereu solicitat de către colegi, dar şi educatoare să îşi etaleze talentul oratoric. Copiii sunt de-a dreptul încântaţi în momentul în care Petrişor începe să istorisească despre Cosmos. Povestea preferată, „În împărăţia cerurilor“, începe cam aşa: „Ştim atât de puţine despre frumoasele planete. Cum se face că Pluto e aşa de mică? Oare pentru că e una dintre cele mai îndepărtate? Ar putea să dispară cât ai clipi, la cât de mică e, şi nimeni nu ar şti de ce...“ Perechile de ochi care îl privesc se măresc, treptat, cu fiecare cuvânt pe care Petrişor îl rosteşte.

Nu doar colegii sunt impresionaţi de calităţile de orator ale puştiului, ci şi educatorii şi părinţii săi. Una dintre poveştile spuse de Petrişor a fost o sursă de inspiraţie şi pentru mama sa, autoare de poezii pentru copii. Versurile din „Poezia copilului meu – Puişorul Îngâmfat (După o poveste spusă de fiul meu pe drumul de la gradiniţă, spre casă)“ au prins paginile cărţii „Universul bucuriei“, volum ce poartă semnătura mai multor autori, printre care şi a Adrianei Nicolescu, mama micuţului Petrişor.

Citiți mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite