Spectacol extraordinar. Phoenix concertează în Bărăgan pe 24 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Phoenix concertează la Slobozia
Phoenix concertează la Slobozia

După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expoziţiunii, Phoenix se întoarce în faţa publicului cu un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” şi Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu. Miercuri, 24 aprilie, Phoenix ajunge la Slobozia, într-un concert de zile mari, la Casa Municipală de Cultură, de la ora 19.00.

Muzica lui George Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală şi estetică, ci ea rămâne revelaţia unei realităţi ascunse. Ca si pasărea Phoenix, este el însuşi o stare muzicală, o muzică vie şi generos comunicativă, cu un zbor echivalent cu opera, un mit dăruit tuturor.

Ca în orice proiect iniţiat, starea de a fi a păsării Phoenix este şi aici cea de dăruire, şi într-o continuă luptă cu diferitele cortine ale fiinţei, ea regândeşte mereu construcţia actului artistic. Astfel, îşi propune răspunsul printr-o sinteză între celebrele „Anotimpuri”, din timpul celor care „ne-au dat nume” (muzică arhaică, cu trimiteri profunde, dar trăită prin forţa instrumentelor moderne) şi sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.

Proiect de înaltă ţinută culturală însă fără pretenţii exclusiviste, „Sinteza” îşi propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, cu toată-i mirifica metaforie, prin viziune şi profesionalism, un concert în care acordurile rock şi ethno-rock care au transformat formaţia Phoenix în unicat vor purta permanentul mesaj – unul de chemare spre rădăcini culturale astăzi lipsite de atenţie. Biletele se găsesc la casieria Casei Municipale de Cultură, tel. 0243.216.994.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite