Sute de ialomiţeni, amendaţi în minivacanţa de 1 iunie. La cât se ridică valoarea sancţiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a acţionat în judeţul Ialomiţa FOTO IPJ Ialomiţa
Poliţia a acţionat în judeţul Ialomiţa FOTO IPJ Ialomiţa

În minivacaţa prilejuită de ziua de 1 Iunie, poliţiştii din Ialomiţa au fost prezenţi la datorie şi au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. În urma neregulilor descoperite în teren, oamenii legii au aplicat peste 900 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 32 de permise de conducere.

În perioada 29 mai  –1 iunie, poliţiştii din cadrul IPJ Ialomiţa au acţionat pentru prevenirea evenimentelor negative şi creşterea siguranţei rutiere. 

Astfel, conform IPJ Ialomiţa, pe parcursul celor patru zile, poliţiştii au intervenit la 304 de evenimente, dintre care 288 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. De asemenea, au fost sesizate 55 de infracţiuni. În urma activităţilor din teren, poliţiştii au aplicat 909 sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la peste 290.000 de lei. Pe linie de circulaţie rutieră, au fost au reţinute 32 de permise de conducere şi retrase 9 certificate de înmatriculare.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite