Terapia pentru pacienţii cu arsuri, explicată de un psiholog: „Este foarte important să ne imaginăm cum putem mângâia pielea arsă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologul Victoriţa Dumitrache, din judeţul Ialomiţa, a dezvoltat o terapie inedită prin care poate ajuta oamenii care au suferit arsuri. Inovatoarele idei promovate de ea au ajutat o fetiţă de doar şase ani care, în urma unui accident, s-a ales cu corpul ars în proporţie de 80% să treacă peste traumele suferite. La şase luni de la tragedie, micuţa zâmbeşte din nou.

Dincolo de complicaţiile medicale care pot apărea în cazul pacienţilor care au suferit arsuri, apar şi cele de ordin psihologic. Victoriţa Dumitrache, psiholog, psihoterapeut şi preşedinte al Colegiului Psihologilor din Ialomiţa, a reuşit să dezvolte o terapie prin care poate alina suferinţa oamenilor traumatizaţi de accidentele în urma cărora au suferit arsuri. Primul pas al terapiei este acela de a-i învăţa pe pacienţi să-şi accepte suferinţa.

„În primul rând trebuie să nu le ocolim suferinţa acestor oameni. Să nu le spunem: «Haide, fii tare, haide că poţi să treci peste asta». Trebuie să le oferim o relaţie de alinare şi de vindecare. Trebuie să le spunem: «Ţine-mă de mână şi haide să plângem împreună, haide să ne imaginăm cum am putea să ne exprimăm furia şi să găsim căi de vindecare»“, susţine psihologul Victoriţa Dumitrache.

Un rol esenţial în această terapie îl reprezintă şi jocurile de imaginaţie. Unui pacient cu arsuri trebuie învăţat să-şi imagineze în permanenţă cum poate discuta cu părţile corpului care dor şi să-şi amintească senzaţiile plăcute simţite de piele înainte de traumele suferite. „Evident, totul trebuie făcut în funcţie de nevoile oamenilor. Cel mai important este ca pacienţiI să poată comunica cu organele care dor, pentru a curma durerile. De asemenea, este foarte important să ne imaginăm cum putem mângâia pielea arsă şi cum putem contura forma ei înainte ca ea să fi suferit vătămări, precum şi a organelor vătămate“, explică psihologul.

Micuţa salvată prin terapie

Toate aceste metode de vindecare a oamenilor arşi au fost descoperite de psihologul Victoriţa Dumitrache în timpul terapiei făcute cu o fetiţă de şase ani. Micuţa a suferit în urmă cu mai bine de jumătate de an arsuri de peste 80% din suprafaţa corpului, în urma unui accident. Aflându-se în curtea bunicilor, ea a căzut într-un cazan cu zer fierbinte. Impresionată de cazul micuţei, terapeuta Victoriţa Dumitrache a acceptat cazul pro bono şi a lucrat intens pentru  o ajuta pe micuţă să depăşească traumele suferite. „Am învăţat-o pe fetiţă să vorbească cu părţile corpului ei ca să nu o mai doară. Am învăţat-o să-şi exteriorizeze furia din interior provocată de durere. Am învăţat-o să se joace sărind în pat şi în acelaşi timp să-şi exteriorizeze furia. Apoi ne-am imaginat împreună cum poţi să iei pielea sănătoasă şi să o aşezi pe cea bolnavă. Iar acum rezultatele sunt bune. Fetiţa dă semne că poate depăşi trauma“, susţine psihologul Victoriţa Dumitrache.

Mai mult, copila îşi doreşte să meargă la spitalele unde victimele incendiului din Clubul Colectiv sunt internate şi să le explice singură cum a fost salvată. „Ne-am propus amândouă, pentru când va merge la spital la control, să viziteze persoanele din saloanele de arşi şi să le arate că ea e bine şi să le spună câteva secrete de însănătoşire. Cum să se joace cu baloane ca să nu le fie frică de atingere, să-şi amintească pielea senzaţii bune şi cum să ia cu degetul culoare din pielea nearsă şi să o transfere către părţile corpului cu cicatrici“, mai spune psihologul Victoriţa Dumitrache.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite