Ultimele lucrări la podul peste Borcea de la Feteşti. Când se redeschide traficul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitarea podului peste Borcea de pe A2 a început în luna aprilie FOTO Facebook/DRDP Constanţa
Reabilitarea podului peste Borcea de pe A2 a început în luna aprilie FOTO Facebook/DRDP Constanţa

Ultimele lucrările pentru reabilitarea podului de la Feteşti peste braţul Borcea au intrat în linie dreaptă. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că traficul rutier va fi redeschis pe 8 iunie.

Conform companiei, zilele trecute, a fost aşternut ultimul strat de uzură în zona cu degradări ale betonului dalei de susţinere a căii.

"Pe perioada sezonului estival nu vor avea loc lucrări la calea de rulare a podului, urmând ca, din toamnă, să fie reluate aceste reparaţii care vor necesita instituirea restricţiilor de circulaţie", a anunţat CNAIR.

Lucrările de reabilitare a podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, au fost reluate pe 15 februarie.

În primăvara anului trecut, CNAIR a semnat contractul pentru reabilitarea podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680. 

Valoarea contractului este de 67,753,035.18 Lei fără TVA. Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.

Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează braţul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dezvăluiri despre istoria nazistă întunecată a celor mai bogate dinastii din Germania. Povestea contrastantă a două generaţii de moştenitori

Tehnica uimitoare în care au fost create brăţările de aur din Sarmizegetusa. Unele bijuterii aveau 1,7 kilograme

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite