Val de cereri de angajare la un centru de vaccinare, după un anunţ postat de autorităţi pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interes maxim pentru angajarea la un centru de vaccinare din Slobozia FOTO Adevărul
Interes maxim pentru angajarea la un centru de vaccinare din Slobozia FOTO Adevărul

Autorităţile locale din Slobozia caută personal pentru încă un centru de vaccinare care va fi deschis în oraş pe 13 aprilie. Mesajul a fost postat pe pagina de socializare a instituţiei, iar la scurt timp au apărut zeci de solicitări.

Conform Oanei Şerban, de la Departamentul Resurse Umane din cadrul Primăriei Slobozia, în doar câteva zile au fost depuse 59 de dosare.

“În vederea încheierii contractelor de prestări servicii au fost depuse astfel: 12 dosare pentru medici, 32 dosare pentru asistenţi medicali,15 pentru registratori. Menţionăm că termenul de depunere a dosarelor s-a încheiat pe 6 aprilie.  

Medicul coordonator al centrului va stabili câte persoane vor lucra, în funcţie de disponibilitatea  fiecărui cadru medical. Se pot depune dosare şi după perioada precizată în anunţ şi vor fi luate în considerare în cazul în care vor apărea situaţii neprevăzute care ar putea duce la întreruperea fluxului în procesul de vaccinare,” a explicat Oana Şerban.

Noul  centru de vaccinare, al cincilea din municipiu, se va deschide la sala de sport de pe Aleea Băii, nr 13, pe data de 13 aprilie. Aici, conform informaţiilor furnizate de către directorul DSP Ialomiţa, Dan Noel, imunizarea se va face cu serul de la Pfizer.

„Evaluarea personalului care va deservi noul centru va fi făcută de către o comisie formată din 5 membri, iar medicul coordonator de centru va face evaluarea finală, în funcţie de pregătirea profesională, experienţa şi disponibilitatea candidaţilor astfel încât să se asigure un flux continuu al procesului de vaccinare”, a precizat Oana Şerban. În baza contractului de prestări servicii, personalul recrutat va fi remunerat astfel:  medici: 90 Lei / oră, asistenţi medicali: 45 Lei / oră, registratori: 20 Lei / oră.

În prezent, la nivelul Municipiului Slobozia funcţionează patru Centre de vaccinare după cum urmează: Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, Centrul pentru persoane varstnice ”Răsărit în Amurg, Sala de Sport,  Centrul Batalionul 113 Artilerie Bărăganul. Conform Primăriei Slobozia, la Centrul pentru persoane varstnice ”Răsărit în Amurg, aflat în subprdinea instituţiei, 4.550 de persoane au fost vaccinate în perioada 15 februarie - 05 aprilie 2021.

La nivelul judeţului Ialomiţa,  până în prezent, conform informaţiilor furnizate de către directorul DSP, Dan Noel, până pe 5 aprilie, fuseseră vaccinate 43.262 de persoane.

Marţi, 6 aprilie, la nivelul judeţului Ialomiţa, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9.864, cu 39 de cazuri mai mult faţă de ziua de luni, 5 aprilie, când au fost înregistrate 9.825 de cazuri. Incidenţa la 14 zile înregistrată la nivelul judeţului Ialomiţa este de 2,71/1000 de locuitori.

 

Vă mai recomandăm şi:

Avantajele „buletinului cu cip”. La ce ajută semnătura digitală

 

Autostrada Sibiu-Piteşti, întârziată de indolenţa unor primari şi birocraţie

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite