Viagra, istoria medicamentului cu efecte incredibile. „Pilula albastră“ a fost creată pentru a vindeca inima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai controversat medicament din lume se dovedeşte a fi eficient în tratarea a numeroase disfuncţionalităţi ale inimii. Specialiştii susţin faptul că Viagra a fost creată pentru persoanele cu afecţiuni cardiace.

În 1996, industria farmaceutică din Statele Unite ale Americii, lansa pe piaţă un medicament revoluţionar, adresat bărbaţilor cu probleme de potenţă.

Micuţa „pilulă albastră”, împachetată sub formă de blistere, a reuşit în mai puţin de 20 de ani să devină cel mai popular şi totodată controversat medicament din întreaga lume, înregistrând cote ameţitoare în ceea ce priveşte vânzările.

Un medicament cu efecte miraculoase

Medicii susţin însă faptul că adevăratul scop pentru care a fost creată Viagra are prea puţin legătură cu motivele pentru care acest tratament este pus astăzi pe piaţă. Cu alte cuvinte, beneficiile pe care acest medicament le aduce organismului sunt altele de cât cele pe care le cunoaştem deja.

„Viagra nu este nici pe departe un tratament dedicat exclusiv tratării disfuncţiilor erectile ale bărbaţilor. El a fost creat cu scopul vindecării unor afecţiuni cardiace. Sau cel puţin asta au descoperit cei care l-au creat în timpul primelor studii pe care le-au efectuat”, precizează medicul Anca Telehuz, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Minunile pe care Viagra le are asupra inimii sunt datorate substanţei active care se regăseşte în compoziţia medicamentului. Este vorba despre „citratul de sildenafil” , substanţă care are ca efect modificarea fluxului sangvin în anumite organe ale corpului.

Mulţi specialişti recomandă Viagra pentru tratarea bolilor cardiovasculare precum hipertensiunea arterială sau angina pectorală.

„Acest medicament, oricât de amuzant ni s-ar părea, ajută inima să pompeze o cantitate mai mare se sânge către creier şi să-l oxigeneze mult mai bine”, adaugă medicul Anca Telehuz. Totodată, compoziţia citratul de sildenafil face posibilă utilizarea Viagra şi în cazul hipertensiunii arteriale pulmonare, mai ales în cazul copiilor.

„Studii clinice au demonstrat faptul că Viagra poate fi administrată, în doze bine apreciate, copiilor cu hipertensiune arterială pulmonară. Această boală este deosebit de gravă, ea afectând practic vasele de sânge din plămâni”, explică medicul Anca Telehuz.

Mai mult, alte studii medicale au arătat că rezolvarea problemelor de potenţă reprezintă de fapt unul dintre efectele secundare pe care Viagra le are asupra organismului.Potrivit prospectului medicamentului, alte efecte secundare sunt apariţia durerilor de cap, înroşirea feţei sau sensibilitatea ochilor la lumină.

Produsul farmaceutic este pus pe piaţă în concentraţii de 25, 50 sau 100 miligrame de substanţă activă, preţul unei singure pastile fiind cuprins între 25 şi 32 de lei, în funcţie de concentraţie. Medicamentul se eliberează doar pe baza unei reţete şi nu este inclus pe lista tratamentelor compensate sau gratuite.

Citiţi şi :

Trucuri naturale împotriva transpiraţiei, recomandate de specialişti: bicarbonatul de sodiu şi ceaiurile, două dintre remediile care fac minuni


Ce spun culorile despre noi - explicaţiile specialiştilor: galbenul arată că suntem stresaţi, iar albastrul – nevoia de comunicare. Ce nuanţe trebuie să evităm

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite