10 locuri bântuite din România. Poveşti sinistre cu Hotelul Cişmigiu, Castelul Bran şi Casa Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poveştile despre locuri care ar fi bântuite au stârnit întotdeauna interesul oamenilor. De-a lungul timpului, în întreaga ţară s-a vorbit despre clădiri, păduri sau lacuri unde s-ar afla sufletele chinuite ale unor persoane care au avut parte de un sfârşit tragic. În cele ce urmează vă vom prezenta 10 dintre cele mai cunoscute locuri din România despre care se crede că sunt bântuite.

1) Hotelul Cişmigiu din Capitală ar fi bântuit de o studentă. La începutul secolului trecut, înainte de Primul Război Mondial, în anul 1912, în Bucureşti a fost construit Hotel Palace, imobil ce a preluat mai târziu numele de Hotel Cişmigiu. Acesta a fost închis în anul 1970, însă după Revoluţie, clădirea a intrat în administrarea Academiei de Teatru şi Film, fiind transformată în cămin pentru studenţi.

Legenda spune că, într-un weekend, o studentă basarabeancă a căzut în puţul liftului, însă nu a murit pe loc, ci a stat blocată acolo timp de trei ore, după care a decedat. În tot acest interval, tânăra a strigat ca din gură de şarpe după ajutor, fără însă ca cineva să o audă. De atunci, mai multe persoane au susţinut că au auzit ţipete în hotel, precum şi fenomene greu de explicat.

2) Balta Vrăjitoarelor se află în Pădurea Boldu – Creţeasca, iar în acest loc se consideră că ar fi fost decapitat Vlad Ţepeş, după ce a fost trădat de boierii munteni. Domnitorul Ţării Româneşti se afla în pădure la vânătoare când a fost ucis şi decapitat.

După cutremurul din 1977, comuniştii au vrut să astupe balta, astfel că a adus zeci de basculante cu moloz şi le-au descărcat în apă. Într-un mod inexplicabil, dărâmăturile au fost înghiţite de apă şi totul a dispărut fără urmă.

În fiecare an, de Sânziene, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Andrei, în acest loc se strâng vrăjitoarele, care susţin că îşi trag puterile din această baltă. Foarte ciudat este faptul că animalele nu se apropie de Balta Vrăjitoarelor, nici măcar pentru a bea apă.

3) Mănăstirea Chiajna a fost construită la sfârşitul secolului XVII de către domnitorul Alexandru Ipsilanti, lăcaşul de cult fiind terminat de către Nicolae Mavrogheni. Cum mănăstirea este una de dimensiuni mari şi cu ziduri groase, nu de puţine ori a fost confundată cu o cetate şi a fost atacată de turci. Aici, şi-a găsit sfârşitul Cozma, mitropolitul Ţării Româneşti, care a murit de ciumă.

Manastirea chiajna. FOTO romaniaturism.com

                                   Mănăstirea Chiajna. FOTO www.romaniaturism.com

La începutul secolului XVIII, mănăstirea a fost părăsită, clopotul a fost aruncat în râul Dâmboviţa, fiind practic lăsată în ruină. Cum în interiorl mănăstirii şi-au găsit sfârşitul mai multe persoane bolnave de ciumă, au apărut tot felul de legende cum că lăcaşul de cult ar fi blestemat. Tot mai multe voci susţin că în nopţile cu lună plină se mai aude clopotul, totul fiind pus pe seama faptului că mănăstirea nu a fost sfinţită înainte de a fi părăsită.

4) Casa Poporului nu a scăpat nici ea de sufletele chinuite ale persoanelor ce şi-au pierdut viaţa într-un mod tragic în această zonă. Fantomele din clădire îşi fac apariţia noaptea, ele făcându-şi simţită prezenţa în urma cu 15 ani de zile în urmă. Două dintre fantome au şi nume: „boierul Giovani” şi „Anca”.

Legenda spune că boierul Giovani ar fi deţinut un conac pe terenul unde este construită Casa Poporului, fiind asasinat în interiorul conacului său. Anca este o tânără de circa 20 de ani, ce ar fi fost răpită şi violată în anii ’80 de muncitorii ce lucrau la construirea Casei Poporului. Fata a reuşit să scape, însă în timp ce fugea a căzut într-o groapă plină cu ţepuşe de beton, murind pe loc. Muncitorii au turnat beton peste ea şi nimeni nu a aflat despre sfârşitul tinerei.

5) Orfelinatul bântuit de pe Strada Franceză este un imobil din Centrul Vechi al Bucureştiului despre care se spune că ar fi blestemat. Legenda spune că spiritele a peste 200 de copii bântuie această casă. În acest orfelinat erau adunaţi copiii străzii, iar proprietarul, Hagi – Orman Stavrache, îi ţinea nemâncaţi, ţipetele de foame ale copiilor fiind un mod de relaxare pentru individ. Mai multe persoane care au trecut pe lângă acest imobil au susţinut că au auzit voci ale unor copii ce strigau după mâncare şi apă.

Orfelinat strada Franceza. FOTO www.cultural.bzi.ro

                     Orfelinatul bântuit de pe Strada Franceză. FOTO www.cultural.bzi.ro

6) Pădurea Radovan din judeţul Dolj este traversată de un drum pe care au loc foarte des accidente rutiere, deşi şoseaua este dreaptă. Cei ce locuiesc în zonă susţin că şoferilor le apare în faţă fantoma unei mirese, care pur şi simplu bagă spaima în cei de la volan şi îi „ajută” să producă tot felul de evenimente rutiere nefericite.

Legenda cu privire la această fantomă are mai multe variante. Unele voci susţin că fantoma ar fi a unei tinere din Moldova ce a mers în Oltenia pentru a face bani cu care să-şi ajute familia. Aceasta ar fi rămas însărcinată şi de ruşine a decis să-şi pună capăt zilelor, spânzurându-se în pădurea Radovan. Mai există o altă variantă conform căreia fantoma ar fi a unei tinere căreia i-a murit logodnicul exact înainte de nuntă. Vestea morţii tânărului a făcut-o pe mireasă să se arunce într-o fântână, iar după moarte fantoma ei a început să-şi caute alesul, de aceea ar apărea doar în faţa autoturismelor conduse de tineri necăsătoriţi.

7) Dealul Lunganilor se află în judeţul Iaşi, între satele Sarca şi Lungani, acest deal fiind bântuit de fantomele unor soldaţi. Mai mulţi localnici au susţinut de-a lungul timpului că ar fi văzut stafii pe dealul Lunganilor. Legenda spune că în apropierea acestui deal, în timpul Primului Război Mondial, au fost îngropaţi într-o groapă comună mai mulţi soldaţi omorâţi pe câmpul de luptă. Cum au murit neîmpărtăşiţi şi îngropaţi fără slujbă religioasă, sufletele soldaţilor nu şi-au găsit niciodată liniştea şi de aceea i-ar bântui pe cei ce traversează dealul Lunganilor.

Dealul Lunganilor. FOTO www.lataifas.ro

                                      Dealul Lunganilor. FOTO www.lataifas.ro

8) Pădurea Hoia – Baciu din apropierea oraşului Cluj Napoca este una dintre cele mai misterioase din ţară, fiind supranumită „Triunghiul Bermudelor din Transilvani”. Totul a început după ce un cioban şi cele 200 de oi ale sale au dispărut în această pădure şi nimeni nu a dat de urma lor. Cei ce au intrat în această pădure susţin că au nişte senzaţii ciudate şi au impresia că sunt urmăriţi. Camerele foto au surprins în această pădure tot felul de umbre, obiecte suspendate în aer ce ar semăna cu OZN-uri, iar oamenii au început să susţină că în pădurea Hoia – Baciu ar exista ba extratereştii, ba fantome.

9) Pădurea Trivale din judeţul Argeş ar fi bântuită de o mireasă fără cap. Legenda spune că a fost odată o fată ce iubea un băiat sărac, însă tatăl ei voia să o căsătorească cun bătrân foarte bogat. În ziua nunţii, tânăra a fugit cu iubitul ei, însă tatăl său i-a prins. Băiatul a fost omorât sub ochii fetei, după care bărbatul, furios de trădarea fiicei sale, nu a stat prea mult pe gânduri şi a decapitat-o pe aceasta. Din acel moment, în faţa cuplurilor necăsătorite ce aleg să facă o plimbare prin Pădurea Trivale apare mireasa fără cap, care după numai cinci secunde dispare.

10) Castelul Bran a devenit cunoscut în întreaga lume după ce mai mulţi turişti ar fi susţinut că acesta este bânuit. Renumele castelului Bran construit în secolul al XIV-lea este dat de figura lui Vlad Ţepeş, însă nu există nici măcar un izvor istoric care să ateste faptul că domnitorul muntean ar fi locuit vreodată acolo. Totuşi, se pare că Ţepeş ar fi fost închis timp de două luni în castelul Bran, înainte de a fi întemniţat în închisoarea castelului Vişegrad din Ungaria. Mai mulţi turişti străini ce au vizitat Castelul Bran au precizat că ar fi auzit strigătele victimelor torturate în interiorul castelului.

Alte ştiri pe această temă:

Procesele vrăjitoarelor din Transilvania. Femei schingiuite şi silite să recunoască în chinuri că se transformau în muşte

Pădurile bântuite din România: creşteri miraculoase de temperatură, apariţii de fantome şi obiecte zburătoare caudate

Legenda mănăstirii bântuite: distrusă de tătari, vizată de căutătorii de comori. Localnicii îi ocolesc ruinele, de teamă să nu rămână surzi sau muţi

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite