Îndemnul public al unui arhiepiscop ortodox către homosexuali: „Să-şi schimbe orientarea!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a fost întrebat de un credincios „ce se întâmplă cu cei care au altă orientare sexuală”. Ierarhul a publicat răspunsul pe site-ul instituţiei bisericeşti.

ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a publicat pe site-ul instituţiei bisericeşti o nouă scrisoare primită de la un credincios. De această dată enoriaşul a vrut să ştie ce se întâmplă cu cei care au o altă orientare sexuală, însă nu întreţin relaţii cu persoane de acelaşi gen.

 „Ce se întâmplă cu cei care au o altă orientare sexuală (fără a întreţine relaţii sexuale între acelaşi gen, pur şi simplu o altă atracţie), lucru pe care nu îl poate spune la Taina Spovedaniei?”, este întrebarea publicată pe site-ul arhiepiscopiei.

ÎPS Calinic a răspuns că este necesară o schimbare a orientării sexuale. 

„Doamne, ajută! 1. Să-şi schimbe orientarea care s-a dovedit a fi, în decursul istoriei, nocivă şi pentru trup, şi pentru suflet! 2. La duhovnic te duci aşa cum eşti, cu bunele şi cu relele săvârşite, ca în faţa lui Hristos, fără să te ruşinezi. Ruşine ar trebui să avem când simţim arşiţa păcatului, nu când trebuie să-l spovedim! Sunt convins că sfatul unui duhovnic bun şi al unui psihiatru/psiholog bun îl va pune pe cel la care faceţi referire pe drumul rânduit de Dumnezeu. Spor şi binecuvântare în acest demers de venire în sine!”, este de părere ÎPS Calinic.

Vă recomandăm şi:

Ce a făcut ministrul Muncii în ziua moţiunii împotriva guvernului Cîţu. „Se poate trăi cu salariul minim?“„Să ne concentrăm şi pe part-time-uri!“ VIDEO

Rata şomajului scade la 2,93%. La cât a ajuns numărul şomerilor din România şi ce vârstă au cei mai mulţi

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite