ÎPS Pimen: „Trăim într-o lume călăuzită de cuvintele: «să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri»”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a transmis în Pastorala de Crăciun că „această stare de secularizare o vedem, din nefericire, inclusiv în zilele de sărbătoare a Naşterii Domnului, numită de popor şi Crăciunul”.

În Pastorala Naşterii Domnului 2018, ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor atrage atenţia că « Mântuitorul s-a născut într-o peşteră, un adăpost pentru animale, într-un locaş smerit, cel mai smerit; aceasta ca să ne dea nouă pildă de smerenie, începând încă din pruncie. »

ÎPS Pimen a mai transmis că « Mântuitorul ne-a învăţat cum să trăim: în dragoste creştinească şi iertare; ne-a învăţat nu numai prin cuvinte, ci şi prin faptele Sale, iertând pe cei păcătoşi şi iubindu-ne cu preţul vieţii Sale, răbdând pălmuirile, biciuirile şi durerea morţii prin răstignirea pe Cruce»

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adăugat că acum "trăim într-o lume înclinată spre o viaţă secularizată, materialistă, călăuzită de cuvintele: „să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri” (I Corinteni 15, 32). Această stare de secularizare o vedem, din nefericire, inclusiv în zilele de sărbătoare a Naşterii Domnului, numită de popor şi Crăciunul". "Despre această stare, păcătoasă din punct de vedere creştin, Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenţia, învăţându-ne: „Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au conştiinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră” (I Corinteni 15, 33-34)", se arată în Pastorală. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite