Şoseaua de centură a municipiului Suceava ar putea fi terminată până la sfârşitul acestei veri. Un sector din acest drum a fost construit pe pământ de flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei de la CNADNR au realizat o expertiză tehnică pentru a fi verificate lucrările efectuate până în prezent şi ce mai trebuie de făcut la ruta ocolitoare a municipiului Suceava. Astfel, în cel mai scurt timp urmează a fi începută consolidarea sectorului de drum ce a fost construit pe pământ de flori, iar după ce aceste consolidări vor fi finalizate, va fi deschisă procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor finale.

Şoseaua de centură a municipiului Suceava ar putea fi dată, în întregime, spre circulaţie până la finele acestei veri. Cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, au finalizat expertiza tehnică pentru sectoarele I şi II ale variantei de ocolire a Sucevei, urmând ca în scurt timp să fie deschisă procedura de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor rămase la această şosea.

Durata de execuţie a lucrărilor a fost estimată la aproximativ trei – patru luni de zile, astfel că până la sfârşitul acestei veri, cel târziu, ruta ocolitoare a municipiului Suceava ar trebui să fie terminată.

„Noi am făcut expertiza tehnică să vedem ce s-a executat, ce a rămas de executat, ce s-a degradat din ce s-a executat, am constatat că sunt probleme cu terenul, pentru că este teren neconform, corpul drumului a fost construit pe pământ de flori şi am oferit o soluţie de consolidare, care o să fie realizată din garanţie, de vreo patru milioane de euro, însă probabil nu va fi nevoie de întreaga sumă. În 30 de zile mă pot apuca de consolidare, durata de execuţie a acesteia fiind una scurtă. O vom face în regie proprie, sunt nişte foraje de făcut, nişte coloane de stabilizare cu ciment, chestii de genul acesta”, a declarat directorul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi, Ovidiu Laicu.

La sfârşitul anului trecut, a ieşit la iveală faptul că şoseaua de centură a municipiului Suceava a fost construită pe un teren neconform. Lucrările la cele două tronsoane nefinalizate ale şoselei de centură a Sucevei au fost abandonate aproape un an de zile, după ce au fost descoperite unele probleme la fundaţie. Din cauza pământului neconform pe care s-a planificat construirea şoselei de centură a Sucevei, proiectul nu a putut fi finalizat, existând riscul ca în timp să apară tasări sau cedări ale malurilor de pământ.

Licitaţia pentru finalizarea celor două tronsoane ale şoselei de centură a municipiului Suceava este în desfăşurare. Autorităţile speră ca cel mai târziu în luna aprilie să fie redeschis şantierul pentru ca ruta ocolitoare a Sucevei să fie terminată într-o perioadă de maximum trei luni. Toate acestea vor fi realizate din garanţia de execuţie a lucrării.

Alte ştiri pe această temă:

Prostia omenească pe zeci de milioane de euro: şosea de centură construită în România pe un teren bun pentru plantat flori, nu pentru trafic greu

Cum s-a reinventat la Suceava harta României: Clujul e la o aruncătură de băţ, iar până la Gura Humorului distanţa s-a mărit de zece ori

Dorel s-a angajat pe viaţă la şoseaua de centură a Sucevei. După ce a montat indicatoare cu distanţe SF, a pus şi panouri cu rute inventate spre Bucureşti

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite