Şoseaua de centură a Sucevei, inaugurată după 12 ani de la începerea lucrărilor, deşi este încă nefinalizată. Cum a forţat ministrul Cuc deschiderea circulaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Răzvan Cuc (vestă portocalie), la inaugurarea şoselei de centură a Sucevei. FOTO: DRDP Iaşi/Facebook
Ministrul Răzvan Cuc (vestă portocalie), la inaugurarea şoselei de centură a Sucevei. FOTO: DRDP Iaşi/Facebook

Centura Sucevei a fost dată în trafic vineri, 27 septembrie. La ora 16.00, doi angajaţi ai companiei Autotehnorom, care a executat lucrarea, au venit la nodul 1, porţiunea spre Fălticeni, şi au îndepărtat indicatoarele care interziceau accesul şoferilor. După câteva minute, şi-a făcut apariţia ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, alături de prefectul Mirela Adomnicăi şi de parlamentarii PSD de Suceava.

După 12 ani de chin, ruta ocolitoare a municipiului Suceava a fost dată în trafic, deşi lucrarea nu este finalizată. În momentul inaugurării, mai mulţi muncitori montau parapete şi alte elemente de protecţie şi semnalizare a drumului, unele dintre ele cu caracter provizoriu.

„Este o soluţie provizorie ca să dăm drumul la trafic. Este gata lucrarea, dar avem nevoie de această soluţie ca să nu vă ciocniţi dumneavoastră şi să nu vină lumea să vă accidenteze. Este o soluţie provizorie până când vin alea din beton (n.r. - parapeţii New Jersey)”, ne-a declarat inginerul Daniel Rotundu, în timp ce supraveghea montarea unor stâlpi reflectorizanţi între sensurile de circulaţie pe pe tronsonul II al şoselei de centură.

 Traficul a fost deschis la ora 16.00, când doi angajaţi ai companiei Autotehnorom, care a executat lucrarea au venit la nodul 1, spre Fălticeni, şi au îndepărtat indicatoarele care interziceau accesul şoferilor.

După câteva minute a sosit ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, însoţit de o armată de oficiali locali, judeţeni şi parlamentari ai PSD. A fost prezent şi deputatul Alexandru Băişanu, care a fost exclus din ALDE.

Imagine indisponibilă

Momentul în care muncitorii au îndepărtat indicatoarele rutiere care interziceau accesul şoferilor. FOTO: Oana Şlemco

„Suntem la momentul cel mai important, aş spune, şi anume darea în trafic a centurii Sucevei. (...) Mulţumită antreprenorului român am reuşit să terminăm acest obiectiv. Este o investiţie făcută de Guvernul PSD. Acest obiectiv va fi dat în trafic, dar vom mai avea undeva între 14 şi 20 de zile rest de lucrări de efectuat. Am luat această decizie împreună cu cei de la Companie pentru că ştim că este important pentru suceveni să degrevăm traficul. (...) Restricţiile vor fi impuse când va începe lucrul pe anumite porţiuni. Ar trebui să ne bucurăm că acest obiectiv a fost dat în trafic”, a declarat Răzvan Cuc.

Prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi, a declarat că valoarea lucrărilor de contruire a şoselei de centură s-a dublat din momentul demarării investiţiei până la finalizare, pentru că traseul ar fi fost ales prost. 

 Şoseaua de centură a fost începută de Guvernul PDL. De atunci şi până acum pe la Ministerul Transporturilor au trecut 19 miniştri. Drumul a fost finalizat în proporţie de 80% în perioada 2008- 2012. Un an mai târziu a fost dat în trafic tronsonul III, de la intersecţia cu DN 17, „Zidul Morţii”, până la Pătrăuţi. Celelate două tronsoane au fost scoase la licitaţie în 2018 şi finalizate de firma Autotehnorom. Constructorul a fost nevoit să execute lucrări de consolidare a terenului, destul de complexe, înainte să toarne asfaltul.

„Am pornit prost ca traseu. A trebuit să găsim soluţii pentru a finaliza ceea ce alţii au început prost. Să ne amintim că ordinul de începere al lucrărilor a fost semnat în 2008, iar termenul de finalizare trebuia să fie 2012. Referitor la ceea ce este dat în trafic acum, este o porţiune a variantei ocolitoare de 7 kilometri, care au fost abandonaţi, nu neterminaţi, pentru că nimeni nu-şi asuma răspunderea să toarne asfalt pe un pământ de flori. Iată că Guvernul acesta şi-a asumat răspunderea, a găsit şi soluţia tehnică, chiar dacă asta a însemnat dublarea sumei pentru varianta ocolitoare. Am plecat de la 220 de milioane şi am ajuns la 417 milioane de lei”, a declarat prefectul Mirela Adomnicăi.

Ruta ocolitoare a Sucevei are 12 kilometri şi este împărţită în trei tronsoane.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite