Suceava

articolul anterior articolul urmator

Ţeapa luată de un bărbat care a comandat un televizor de pe internet. Ce a primit în cutia pe care curierul i-a livrat-o la uşă

37
3 Jul 2017 14:14:58
Autor: Dănuţ Zuzeac
Televizor
Televizor

Un sucevean de 29 de ani a plătit 2.700 de lei pe un televizor Samsung comandat de pe site-ul edigital.ro. El a primit e-mail de confirmare, iar în două zile un reprezentant Fan Courier i-a adus coletul acasă. După ce a plătit şi a primit chitanţă, suceveanul a avut parte de un şoc: în cutie se aflau două pietre, două crengi de brad şi un suport TV.

Înşelăciunea, în oricare din variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale. În toate sistemele de drept, înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sancţionată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei care îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.

Poliţia municipiului Suceava a primit o plângere din partea lui Sergiu C., de 29 de ani, localnic, cu privire la faptul că în aceeaşi zi a fost victima unei înşelăciuni. Din verificările poliţiştilor a rezultat că, dorind să achiziţioneze un televizor, după ce a consultat oferta existentă pe mai multe site-uri de specialitate, reclamantul a plasat o comandă pe site-ul „edigital.ro” pentru un televizor marca Samsung, pentru care trebuia să achite suma de 2.695,56 de lei.

După plasarea comenzii, acesta a primit un e-mail de confirmare a comenzii, iar ulterior a primit un nou e-mail de pe aceeaşi adresă, prin care era informat că produsul comandat a fost predat firmei „Fan Courier”. Sergiu C. a primit produsul comandat prin Fan Courier Express, iar după ce a achitat suma sus menţionată, i-a fost eliberată de către curier chitanţa.

Imediat după primirea coletului, bărbatul a observat că acea cutie în care era ambalat televizorul nu corespundea cu produsul pe care l-a comandat pe internet. Acesta a desfăcut cutia şi a constatat că în interior se aflau două pietre şi două crengi de brad, precum şi un suport tv. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

„Din păcate, din cauza unei instruiri precare ori pur şi simplu din prea mare dorinţă de a obţine un câştig sau a economisi sume de bani, mulţi dintre cetăţeni dau curs acestor mesaje care nu sunt altceva decât nişte capcane puse de indivizi care vor să profite pe spatele altor semeni. Pagubele sunt de multe ori mari, iar făptaşii din lumea virtuală sunt foarte greu de prins. 

Pietre şi crengi de brad primite de un sucevean ce a comandat un televizor de pe internet. FOTO www.obiectivdesuceava.ro

Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita escrocheriei.

Nu doar <<metoda accidentul>> sau <<păcăleala prin sms>> fac parte din înşelăciuni, dar şi schimbul valutei <<la negru>>, achiziţionarea de bunuri prin diverşi intermediari, vânzarea de maşini de cusut pentru sume exorbitante, achiziţionarea de produse prin intermediul internetului sunt tot atâtea cazuri ce vă pot lăsa cu buzunarele goale. Tocmai de aceea atragem încă o dată atenţia cetăţenilor cu privire la modul de achiziţionare a bunurilor de pe site-urile de internet, pentru a se asigura cu privire la calitatea şi conformitatea acestora, precum şi cu privire la date minime referitoare la vânzător”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul de poliţie Ionuţ Epureanu.

Alte ştiri pe această temă:

Ţeapa cu maşina de cusut germană revine. S-a umplut oraşul de anunţuri date de un „colecţionar neamţ“

Ţeapa secolului pentru România. Cum i-au escrocat afaceriştii nemţi pe valahi cu prima lor reţea de cale ferată

Cel mai bogat cioban din ţară, acuzat de o ţeapă consistentă într-o comună din Gorj: „Suma este foarte importantă pentru localitate“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

37 Comentarii

IonIon Codreanu
3.07.2017, 14:27:28

Păi nu a verificat cu reprezentantul Fan Courier ce conține pachetul? A achitat FĂRĂ SĂ VERIFICE MARFA?! Eu cumpăr de ani de zile de pe internet, dar verific TOTDEAUNA conținutul pachetului! Nu plătesc ÎNAINTE, ci DUPĂ ce văd produsul!!! Nu am avut niciodată surprize...

+2 (4 voturi)
Stefan din nord
3.07.2017, 15:00:52

Am comandat un smartphone de la edigital.ro si au fost profesionisti am primit ce-am comandat Am verificat dupa ce-am platit curierului Par sa fie un magazin serios cu o gama bogata de sortimente Ma mir ca s-a intamplat asa ceva

+5 (5 voturi)
aburika
3.07.2017, 15:41:12

Exact așa arată ambalajul unui televizor de 2.700 lei :))))

+6 (6 voturi)
b. e.
3.07.2017, 16:41:15

Sunt curios de la cine a luat teapa suceveanul. De la firma de curierat sau de la site-ul de comert electronic. Eu daca pateam asa ceva, eram cu toporul la sediul firmei.

0 (4 voturi)
🖕
3.07.2017, 17:11:45

Individul mai vrea un televizor de la firma de e-commerce! A plasat în familie televizorul primit, a luat o cutie pătrată de prin curte, a băgat niște polistiren și o piatră și reclamă că a fost înșelat, astfel ca firma să-i dea încă un televizor ca să stingă conflictul. Serios? La 29 de ani, în Suceava, și spui că ai crezut că în acea cutie cubică cu laturi de max 40 cm s-ar afla tv plat de peste 100 cm și ai plătit ramburs la curier? Să-l lase pe meltean să facă scandal/reclamații/procese cîte vrea, pînă-i vine acru!

+8 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (37)

Modifică Setările