A studiat la cele mai prestigioase universităţi din lume, dar s-a întors acasă pentru a-şi ajuta semenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/Luca Ciubotaru
FOTO: Facebook/Luca Ciubotaru

Luca Ciubotaru are 28 de ani şi superputerea lui este să unească oamenii şi să le insufle dorinţa de a face voluntariat pentru a schimba în bine localităţile în care trăiesc.  El a sprijinit înfiinţarea de grupuri civice în mai multe localităţi ale judeţului Suceava.

Nu sunt mulţi nici cei care muncesc în străinătate şi apoi se întorc acasă pentru a sprijini dezvoltarea comunităţilor din care provin. Nu sunt prea mulţi nici cei care renunţă la oportunitatea de a-şi face o viaţă tihnită în ţările civilizate. Din acest motiv, efortul lui Luca Ciubotaru este cu atât mai lăudabil.

Tânărul s-a născut în municipiul Rădăuţi, din judeţul Suceava, şi, până la vârsta de 14 ani, a copilărit în comuna Bilca, o localitate de frontieră cu Ucraina. A crescut auzind poveştile bunicilor şi părinţilor despre hotarul trasat la mai puţin de un kilometru de casa bunicilor, în anul 1940, când nordul Bucovinei a fost anexat de Uniunea Sovietică.

Când am crescut şi am început să citesc mai multe despre istoria noastră, pentru a-mi cunoaşte mai bine rădăcinile, m-am considerat norocos pentru că în anul 1992 m-am născut în România, făcând parte dintr-o generaţie care a avut şansa să se nască în democraţie. În toţi aceşti ani am vrut să înţeleg mai bine ce înseamnă această libertate şi care este rolul meu în societatea de astăzi”, ne-a spus Luca.

A fost admis la două universităţi din străinătate

În anul 2010, el fost admis la două universităţi din străinătate, una din Marea Britanie, iar cealaltă din Danemarca, la facultăţi din domeniul economic, dar în final a optat pentru a studia dreptul, în România, la Facultatea de Drept din Iaşi, cea mai veche facultate de drept din ţară.

„Chiar dacă nu am plecat în străinătate atunci, în anul 2010, am căutat mereu noi oportunităţi de a ieşi din zona de confort, de a cunoaşte mai bine această lume prin experienţe internaţionale diverse. În anul 2013 am obţinut o bursă Erasmus pentru a studia timp de 6 luni în Franţa, la Universitatea Paris Nord, Sorbona, o experienţă unică. Fie că vorbim de activităţi de voluntariat din timpul studenţiei (conducerea unei asociaţii studenţeşti cu peste 200 de membri, fondarea unei noi asociaţii de studenţi, punerea bazelor reţelei asociaţiei studenţilor la drept - ELSA - în Republica Moldova), reprezentare a studenţilor sau oportunităţi profesionale, toate acestea şi-au pus amprenta asupra mea”, a povestit tânărul

Apoi, el a urmat apoi cursurile Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, continuând studiile de licenţă cu un program de masterat în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti. Ulterior a fost admis la un curs intensiv pe teme de democraţie participativă şi organizare comunitară la Universitatea Harvard, SUA.

După aceea a lucrat în mediul ONG, dar şi în cadrul unor organizaţii naţionale sau internaţionale precum Organizaţia Naţiunilor Unite (2014-2015) sau în Guvernul României, în calitate de consilier al Ministrului pentru Consultare Publică (2015 – 2017).  În prezent este consilier în cadrul Departamentului Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale, cu o activitate preponderentă în domeniul dreptului constituţional. 

A vorbit la ONU despre tinerii din România

În anul 2014, Luca s-a înscris la un concurs naţional care selecta doi tineri anual ca delegaţi de tineret ai Românei la Organizaţia Naţiunilor Unite. După trei probe, interviuri în limba engleză şi franceză care au durat câteva ore şi dezbateri intense, a câştigat acel concurs la nivel naţional, fiind selectat din peste 60 de concurenţi să reprezinte tinerii din România pentru un an de zile la Organizaţia Naţiunilor Unite, cu sediul la New York, SUA.

„Activităţile de la nivelul ONU au fost intense, iar momentele în care am vorbit lumii despre tinerii din România au fost puternice, cu o încărcătură emoţională mare. M-am bucurat să pot transmite gândurile tinerilor din România lumii întregi. M-am întâlnit acolo cu alţi tineri de pe tot globul, diverşi, culturi foarte diferite, dar uniţi cu toţii de dorinţa de a reprezenta şi a lupta pentru problemele generaţiei lor.Pentru această reuşită, mi-a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Rădăuţi, o onoare, dar mai ales o responsabilitate pentru mine, motiv pentru care am decis să returnez ceva locului din care am plecat, prin implicare mea civică”, a completat activistul civic.

„Întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară, nu ce poate face ţara pentru tine”

Luca are o superputere care-l deosebeşte de alţi tineri de vârste apropiate. Îi place să organizeze comunităţi, să conectez oameni, resurse şi idei pentru schimbări pozitive.

Atunci când i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi, a  simţit în primul rând o imensă responsabilitate şi a decis să se implice în dezvoltarea comunităţii natale. El crede în principiul lui John Kennedy care spunea: „Întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară, nu ce poate face ţara pentru tine.”

„Parcul prieteniei”, amenajat de grupul civic din Bilca FOTO:svnews.ro

radautiul civic luca ciubotaru

Aşa că, în 2017, a fondat un grup de iniţiativă, Rădăuţiul Civic, un grup independent, nonpartizan, unde cetăţeni de toate vârstele au şansa să se implice pentru a aduce idei şi proiecte utile oraşului lor.

„A fost începutul unei aventuri frumoase, cu iniţiative diverse, de la proiecte de bună guvernare locală (refacerea paginilor web ale primăriilor Rădăuţi şi Bilca, analize legate de funcţionarea administraţiei locale, lupta pentru salvarea lacului Alexandru Sahia, monitorizarea respectării legislaţiei în domeniul urbanismului şi al construcţiilor, sesizări privind diverse construcţii ilegale din centrul oraşului, crearea unei aplicaţii mobile a oraşului), proiecte sociale (tabere educative pentru copii din sistemul de protecţie socială, campanii de donare de sânge, campanii umanitare, crearea unui fond de urgenţă pentru Rădăuţi în perioada pandemiei care a adunat peste 30.000 de euro, bani cu care am cumpărat materiale sanitare pentru întreg ecosistemul medical din zonă), proiecte educaţionale (training-uri, dezbateri locale, înfiinţarea unui club de lectură, cursuri de prim-ajutor) sau iniţiative legate de mediu (ecologizări, sesizări ale instituţiilor statului, montarea primului aparat de măsurare a calităţii aerului din municipiu etc), iar toate aceste activităţi au fost posibile prin implicarea colegilor din Rădăuţiul Civic care au înţeles că stă în puterea lor să producă acea schimbare dorită pentru comunitate. Suntem astăzi peste 108 membri în comunitate, iar aceasta continuă să crească”, a arătat Luca.

Rădăuţiul Civic s-a izbit de rezistenţa autorităţilor

Iniţiativele Asociaţiei „Rădăuţiul Civic” nu au fost privite cu ochi buni de fiecare dată nici de comunitate şi nici de administraţia locală. Cei din comunitate credeau că grupul civic se va transforma la un moment dat într-un partid politic. Odată cu trecerea timpului, neîncrederea comunităţii s-a transformat în încredere şi sprijin.

După trei ani de activitate, Rădăuţiul Civic a fost premiat de două ori la Gala Participării Publice din Bucureşti.

„Eu cred că inclusiv autorităţile locale ar trebui să se mândrească cu faptul că un ONG din acest oraş a avut parte de o recunoaştere naţională, urcând de două ori pe scena evenimentului din Bucureşti. Cu fiecare reuşită, colegii din asociaţie deveneau tot mai conştienţi de puterea cuvântului împreună şi de faptul că punând în comun timp, energie pozitivă, cunoştinţe şi abilităţi, uneori chiar poţi muta munţii din loc. Din păcate, spaţiul nu ne permite să enumerăm toţi colegii care au contribuit de-a lungul timpului la activităţile Asociaţiei Rădăuţiul Civic şi datorită lor, cetăţenii au astăzi o voce în Rădăuţi”, a declarat Luca Ciubotaru.

El a sprijinit înfiinţarea de grupuri civice şi în alte localităţi ale judeţului Suceava, inclusiv în comuna Bilca unde a copilărit.

radautiul civic luca ciubotaru

Localnicii din Bilca urmăresc un meci în „Parcul Prieteniei” FOTO:svnews.ro

Despre „Parcul Prieteniei”, de la Bilca

Unul dintre proiectele implementate de grupul civic „Iniţiativa pentru Bilca” a fost amenajarea „Parcului Prieteniei”.

„Au urmat multe iniţiative puse în practică de colegii mei: Sorin Puha, Iosif Cîrstean, Petru Cioată, Mihai Cârdei, Vasile Horodnic, George Mucea şi mulţi alţii. Împreună, aceşti oameni au amenajat un parc de la zero, transformând un teren viran într-un parc în aer liber, realizat în stil tradiţional, cu porţi din lemn, cu alei din piatră, cu spaţiu de joacă, loc de promenadă, teren de fotbal şi teren de volei. Numele parcului este „Parcul Prieteniei” şi a fost realizat în proporţie de aproape 80% prin activităţi de voluntariat şi din donaţii ale comunităţii. Acest spaţiu a redevenit un spaţiu al oamenilor şi este o bucurie să vedem că el aduce, de fapt, comunitatea laolaltă. Oamenii redescoperă bucuria de a petrece timp de calitate împreună, bucuria de a lucra împreună pentru o cauză, construieşte, în fapt, solidaritate, o valoare care ne lipseşte la nivel societal”, a completat Luca Ciubotaru.

O altă iniţiativă a fost cea de a reface porţile tradiţionale de la intrarea în comuna Bilca sau cea de a sprijini o bătrână pentru care acoperişul casei sale din lemn, aproape putred, reprezenta un real pericol. Acum, grupul civic este în plin proces de amenajare a unui traseu de biciclete de aproape 7 km, într-o zonă, de-a lungul râului ce străbate comuna şi care traversează o pădure de pini şi de stejari. 

Dezbatere cu candidaţii la funcţia de primar

Grupul de la Bilca a organizat prima dezbatere din ultimii 30 de ani la care au participat toţi candidaţii la funcţia de primar al comunei.

Cetăţenii au avut ocazia să-i cunoască, să le afle viziunea pentru următorii ani, dar mai ales, să le adreseze întrebări şi să-i responsabilizeze cerându-le să îşi asume anumite obiective absolut necesare pentru comunitate. 

Zeci de persoane au participat la dezbaterea candidaţilor de la Bilca FOTO: svnews.ro

radautiul civic

Luca Ciubotaru este de părere că ONG-urile şi grupurile de iniţiativă pot acţiona ca un liant, „un catalizator în a umple această prăpastie care s-a creat între clasa politică a României şi cetăţenii acestei ţări şi tocmai de aceea visez ca fiecare localitate din această ţară să aibă, la un moment dat, un grup de iniţiativă care să ceară mereu mai mult, să fie un factor care propagă schimbări pozitive în jur şi inspiră şi pe alţi oameni să facă la fel”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Cea mai mare plantaţie de aronia din România se află la Charlottenburg. Afacere sănătoasă cu regina fructelor de pădure

Cum şi-au făcut milă judecătorii de o tânără notar care şi-a instigat secretarele să autentifice zeci de acte notariale în fals

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite