Accidente pe bandă rulantă în Suceava. Opt persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidente pe bandă rulantă în Suceava. FOTO ISU Suceava
Accidente pe bandă rulantă în Suceava. FOTO ISU Suceava

În mai puţin de 12 ore, pe raza judeţului Suceava au avut loc trei accidente rutiere. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Sâmbătă seară, la ora 19.15, un accident rutier în care au fost implicate trei maşini s-a produs pe DN2, la ieşire din Suceava spre Pătrăuţi. Două persoane, conştiente, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Suceava.

La faţa locului au intervenit pompierii cu două autospeciale pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, sprijiniţi de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Astăzi dimineaţă, pe la ora 03.30, o maşină a intrat în stâlp, în municipiul Suceava, în apropiere de staţia de autobuz de la „Bancă”. 

Când pompierii au ajuns la faţa locului, în autovehicul nu se afla nicio persoană, iar după declaraţiile martorilor, şoferul a fost preluat de către o maşină particulară şi transportat la spital, înainte de sosirea echipajelor pompierilor militari.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cine se afla la volan şi circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier.

accident suceava

Un alt accident rutier s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 08.00, după ce un microbuz a intrat într-un parapet de protecţie, pe DN17, pe raza satului Valea Putnei, comuna Pojorâta.

La faţa locului s-a deplasat modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

accident suceava

În microbuz se aflau şase persoane, printre care şi doi copii. După evaluare, cinci persoane, inclusiv copiii (două fete de 12 şi 13 ani), au fost transportate la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc. Din fericire, toate persoanele implicate în accident erau conştiente şi cooperante cu salvatorii.
La locul intervenţiei a rămas doar şoferul microbuzului, acesta refuzând transportul la spital.

Alte ştiri pe această temă:

Un pompier a murit în urma unui accident rutier în Mehedinţi

Şoferul maşinii răsturnate într-o prăpastie din Apuseni, reţinut pentru ucidere din culpă. Poliţiştii cred că era sub influenţa alcoolului

Accident rutier pe fondul oboselii. Şofer în stare gravă după ce a adormit la volan

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite