A început cursa pentru împuşcarea ursului care a ucis un bărbat şi a mutilat un altul. Cum se va desfăşura totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Silvicultorii suceveni au obţinut în timp record toate aprobările necesare ca să-l elimine pe ursul care a atacat stâna din Harghita, a ucis un cioban şi a multilat un altul.

Fondul de vânătoare din zona unde este amplasată stâna atacată de urs în seara zilei de vineri, 23 iulie, se află în administarea Direcţiei Silvice Suceava. Pentru că fiara a ucis un cioban şi a mutilat un altul, silvicultorii au reuşit să obţină în timp record toate aprobările necesare ca să-l împuşte.

Inginerul silvic George Celsie, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Suceava, a explicat că Direcţia Silvică Suceava a obţinut derogare de la Ministerul Mediului, ca să extragă animalul, după care o autorizaţie de la Agenţia de Protecţie a Mediului Harghita. Apoi, instituţia suceveană a eliberat o autorizaţie individuală de recoltare şi a desemnat un vânător ca să-l împuşte.

Pentru că sunt siguri că ursul se va întoarce să recupereze leşul vacii pe care a omorât-o, pădurarii au montat o cameră video de supraveghere în zonă. Vânătorul a petrecut deja două nopţi în Poiana Boilor, aşteptând fiara, care nu şi-a făcut apariţia deocamdată. 

Silvicultorii nu ştiu în mod sigur nici cum arată animalul, nici cât cântăreşte şi nici dacă este femelă sau mascul.

Pe de altă parte, George Celsie a explicat că urşii sunt animale teritoriale, care vânează pe o anumită suprafaţă de teren. Părăseşte zona doar în situaţia în care este fugărit de un alt urs mai mare şi mai puternic .Este puţin probabil ca silvicultorii să împuşte un alt urs. 

Cum s-a produs nenorocirea

În seara zilei de vineri, 23 iulie, ursul a atacat o stână situată la limita dintre judeţele Suceava şi Harghita, de unde a plecat cu o vacă, evaluată la 4.500 – 5.000 de lei.

În stână erau trei ciobani. Doi dintre ei au decis să se ducă după urs, cu topoarele, însă nu pentru a se lupta cu animalul săbatic, ci pentru a fotografia leşul vacii. 

Ciobanii voiau să dovedească astfel că au fost păgubiţi de fiară, pentru ca ulterior să ceară sprijin financiar de la stat.

Ei au găsit leşul, pe care, din păcate, ursul încă îl mai păzea. Fiara i-a sfâşiat pur şi simplu pe cei doi ciobani. Deşi muşcat la nivelul feţei, abdomeniului şi mâinilor, bărbatul de 45 de ani a supravieţuit, fiind transportat în timp util la spital, după ce ciobanul care a rămas la stână a sunat la 112.

Celălalt bărbat atacat de urs, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort, a doua zi de către jandarmi, având leziuni incompatibile cu viaţa. 

Iniţial s-a crezut că tânărul a reuşit să fugă în pădure şi s-a rătăcit. Din acest motiv a fost căutat în seara zilei de vineri, 23 iulie, de către salvamontişti, jandarmi, poliţişti şi localnici. Căutările au fost sistate peste noapte şi reluate a doua zi dimineaţă.

Cum se obţin despăgubirile de la stat în cazul atacului unui urs

Există o întreagă procedură care trebuie urmată pas cu pas pentru a obţine despăgubirile de la stat, în cazul atacului unui urs. Proprietarul păgubit depune o cerere la sediul primăriei de pe raza căreia se produce evenimentul. 

Primăria convoacă comisia care este formată din reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, Gărzii Forestiere,  Direcţiei Agricole, Fondului Cinegetic şi, desigur, un reprezentan al primăriei. Se întocmeşte un dosar care trebuie să conţină: act de necropsie eliberat de doctorul veterinar, adeverinţă de la primărie din care să rezulte că animalele sunt deţinute legal, paşaportul animalului, un formular de mişcare (S3) precum şi fotografii doveditoare a atacului. 

Dosarul se înaintează la Garda Forestieră, care emite o decizie. Ulterior, toate documentele sunt înainte Ministerul Mediului. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Raiul neştiut al pescarilor din nordul Moldovei. „La noi se poate prinde orice, mai puţin balenă şi rechin”

Infernul din Afganistan. Filmul celei mai grele misiuni a luptătorilor români din Forţele de Operaţii Speciale în Afganistan

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite