Asasinarea misterioasă a discipolului lui Mircea Eliade: profesorul Ioan Culianu, executat în toaleta Universităţii Chicago

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Petru Culianu s-a născut la Iaşi, pe 5 ianuarie 1950. A fost un respectat profesor de Istoria Religiilor, fiind unul dintre protejaţii lui Mircea Eliade. Culianu a fost invitat la Divinity School din cadrul Universităţii din Chicago, unde urma să fie angajat ca profesor, însă a fost împuşcat mortal în condiţii suspecte, în toaleta acestei instituţii de învăţământ, la data de 21 mai 1991, fără ca autorul să fi fost prins.

Mircea Eliade a fost cel care l-a ajutat pe Ioan Petru Culianu să ajungă la Chicago unde, în calitate de „visiting professor“, a ţinut mai multe conferinţe la Divinity School. Culianu a publicat, cu sprijinul lui Eliade, trei cărţi despre creştinism şi istorie, cărţi care au fost editate în Franţa şi Italia, iar ulterior au fost traduse în engleză.

Sfârşitul său tragic nu a putut fi explicat oficial nici până în prezent, deşi moartea sa a fost anchetată de FBI. Asasinatul lui Ioan Petru Culianu a fost descris pe larg în cotidianul american The New York Times. La data de 21 mai 1991, puţin după ora 13.00, o bubuitură puternică s-a auzit la etajul al treilea al Univeristăţii din Chicago. Câteva minute mai târziu, poliţiştii au găsit în toaleta bărbaţilor cadavrul lui Ioan Culianu, profesor de Istoria Religiilor, în vârstă de 41 de ani.

Nimeni nu a putut explica cum un profesor a putut fi împuşcat mortal chiar în mijlocul uneia dintre cele mai prestigioase campusuri din lume, în amiaza mare. Deşi au trecut 25 de ani de atunci, asasinul nu a fost prins. Cea mai răspândită teorie a fost aceea că uciderea lui Culianu, un critic al guvernului post-comunist de la Bucureşti, a reprezentat un mesaj pentru cei ce îi criticau pe noii conducători ai ţării.

Raportul medicilor legişti a arătat că Ioan Culianu a fost omorât cu un glonţ de calibrul 25, fiind împuşcat în ceafă de aproape. Detectivul Rober McGuire, şeful Departamentului de Poliţie din Chicago, a explicat la acea vreme că nu mai puţin de 100 de persoane au fost audiate, însă chiar şi aşa au rămas multe întrebări fără răspuns.

Prietenii lui Culianu susţineau că uciderea sa putea fi legată de o conferinţă ştiinţifică în care a încurajat misticismul, conferinţă desfăşurată cu o săptămână înainte de moartea sa. Alţii s-au întrebat dacă nu cumva întâlnirea avută de profesorul Culianu cu Regele Mihai şi faptul că încuraja revenirea la monarhie, după executarea dictatorului Nicolae Ceauşescu, n-ar fi contribuit la asasinarea sa. Poliţiştii americani au avut şi o ipoteză mult mai simplă, conform căreia Ioan Culianu ar fi fost omorât de o persoană care a încercat să-l jefuiască.

A fost sau nu asasinat de Securitate?

Totuşi, scenariul cu cea mai mare "priză" a fost acela că profesorul Culianu a fost asasinat din cauza criticilor aduse Guvernului Român. După Revoluţia din 1989, Ioan Culianu a scris peste 30 de articole în Free World, un ziar în limba română din Brooklyn, prin care condamna noul guvern şi pe Ion Iliescu, noul preşedinte al României.

image

                 Subiectul asasinării lui Ioan Culianu a fost dezbătut pe larg în presa americană.                                                                       FOTO www.chicagomaroon.com

Culianu a afirmat în mai multe rânduri că Securitatea încă funcţionează ca parte a Serviciului Român de Informaţii, deşi oficialii români susţineau că a fost desfiinţată în timpul Revoluţiei.

Ion Pacepa, fost consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi secretar de stat al Ministerului de Interne, a susţinut că uciderea lui Culianu a fost una politică. Pacepa a fugit din România în anul 1978 şi a primit azil politic în Statele Unite ale Americii. Acesta a descris omorârea lui Ioan Culianu ca cea a „primului român asasinat în această ţară (SUA - n.r.)”, conform The New York Times.

Pacepa a mai precizat că Ioan Culianu a fost ucis pentru că a sugerat că Securitatea continuă să opereze pe teritoriul Roâniei. Fostul consilier al lui Ceauşescu a mai explicat că modul cum a fost asasinat profesorul Culianu, cu o glonţ în ceafă, reprezintă „semnătura Securităţii”.

„În săptămânile dinaintea morţii sale, prietenii şi rudele lui Culianu au arătat că profesorul s-a plâns pentru că a primit scrisori şi apeluri telefonice prin care era ameninţat. Sora lui, Tereza Petrescu, a declarat cu trei zile înainte de a fi ucis Culianu, că acesta a chemat-o să o anunţe că a anulat călătoria sa în România, deoarece se temea pentru siguranţa lui”, se arată în cotidianul The New York Times, apărut la data de 17 ianuarie 1993.

Logodnica lui Culianu, Hillary Wiesner, doctorandă la Universitatea Harvard, a declarat că românul şi-a schimbat înfăţişarea şi şi-a cumpărat o poliţă de asigurare de viaţă, după ce a început să primească ameninţări.

„Un asasin ar fi folosit un pistol de calibru mai mare şi trăgea mai multe focuri, în timp ce ucigaşul lui Culianu a tras un cartuş de calibru mic. De asemenea, este puţin probabil ca autorul să fi fost un asasin plătit, deoarece acesta nu ar fi ales un loc atât de vizibil ca toaleta pentru bărbaţi, unde oricine ar fi putut intra, în orice moment”, a explicat detectivul McGuire.

Poliţiştii americani încă fac investigaţii cu privire la moartea lui Ioan Culianu.

Alte ştiri pe această temă:

Misterul asasinatului mafiot al unui şef PDSR, săvârşit în centrul Devei. Cum „au rezolvat” procurorii cazul complex din „Cetatea Crimei”

Povestea lui Radu de la Afumaţi, domnitorul celor 20 de războaie. A sfârşit măcelărit într-o biserică

Asasinarea domnitorului care s-a opus cedării Bucovinei. Grigore al III-lea Ghica a fost ucis de cel mai bun prieten

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite