Suceava

articolul anterior articolul urmator

Avocatul familiei bebeluşului mort după botez: „Ca şi cum te calcă maşina şi medicii spun că ai murit de un cancer preexistent”

6
6 May 2021 17:11:48
Autor: Oana Şlemco, Ionuţ Mureşan
FOTO: declic. ro
FOTO: declic. ro

Ioan Bulboacă, avocatul familiei bebeluşului mort după ceremonia de botez oficiată într-o biserică din Suceava, a primit raportul necropsiei şi a rămas surprins după ce a citit că micuţul ar fi murit de pneumonie, şi nu din cauză că s-ar fi înecat în timpul ritualului religios.

Avocatul părinţilor lui Iustin, Ioan Bulboacă, a primit raportul medico-legal al necropsiei, care arată că nu există nicio legătură între ceremonie şi moartea copilului, care, în opinia legiştilor suceveni, ar fi fost cauzată de o pneumonie severă.

„Cauza la momentul decesului a fost înec şi s-a constatat o cantitate de lichid care a fost înghiţită de copil. În raportul de necropsie nu s-a mai pomenit nimic despre acest lucru şi s-a decis cauza decesului: o pneumonie preexistentă. Lucru acesta nu corespunde adevărului. Dacă exista cel mai mic semn de boală, copilul era dus la medic, nu la botez”, susţine sursa citată.

În opinia avocatului, copilul nu putea să moară de penumonie chiar după ce a fost scufundat de preot de trei ori în cristelniţa plină cu apă, „cu faţa în sus”.

„Este ca şi cum ai merge pe stradă şi te calcă maşina, dar în raportul de necropsie scrie că ai murit pentru că aveai un cancer preexistent”, a declarat Ioan Bulboacă.

El a arătat că părinţii vor cere o expertiză la Institutul „Mina Minovici” din Capitală şi, totodată, vor solicita şi opinia unor experţi din străinătate.

Pe de altă parte, avocatul Marcel Balatchi, cel care îl reprezintă pe preotul Alexandru Mazarache, a declarat pentru „Adevărul” că, din punctul său de vedere, Parchetul ar trebui să renunţe la acuzaţia de omor din culpă adusă clientului său, iar dosarul să fie clasat.

„Nu e vorba de schimbare de încadrare juridică aici. Aşteptăm să vedem dacă acest raport va fi contestat. Soluţia procedurală de a scăpa de acuzaţii este clasarea, asta prevede Codul de procedură penală. Dar mai este un pic de drum până acolo, nu mă aştept ca imediat să se discute soluţia clasării. Încă nu este momentul. Eu nu am primit raportul personal, clientul meu l-a primit. Procedural, raportul se comunică părţilor, părţile au dreptul să formuleze obiecţiuni, iar procurorul de caz va stabili. Nu pot să vă dau detalii, pentru că urmărirea penală are caracter nepublic. Din punctul nostru de vedere, concluziile raportului nu reprezintă o «răsturnare de situaţie» sau «o lovitură de teatru». Pentru mine, personal, nu-i nicio surpriză, mă aşteptam la aceste concluzii. Prezentarea evenimentelor a fost denaturată în presă. Dacă aţi citit concluziile raportului, mai este ceva neclar? Am citit că părinţii micuţului vor contesta, au anumite căi procedurale”, a declarat pentru „Adevărul” avocatul Marcel Balatchi.

Bebeluşul a rămas fără aer la botez

Bebeluşul Iustin s-a născut prematur la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. A fost externat pe 5 ianuarie a.c. şi a fost botezat pe 31 ianuarie, în biserica „Sf. Constantin şi Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava. Ritualul a fost filmat, iar în înregistare se observă că pruncul plângea foarte tare, cu toată puterea, înainte de a fi băgat de preot în cristelniţa plină cu apă. Apoi, când a fost scos din apă şi pus în braţele naşei, copilul nu a mai scos sunete la fel de puternice. Tot în filmare se vede că bebeluşul este scufundat în apa din cristelniţă de preot cu faţa în sus, deşi speciliştii spun că băiatul trebuia ţinut cu faţa în jos.

Naşii au observat că micuţul nu mai poate să respire atunci când au început să-l îmbrace. I-au acordat primul ajutor, în timp ce bunica micuţului a sunat la 112. Medicul urgentist care a sosit la faţa locului şi a făcut manevrele de resuscitare asupra bebeluşului declara atunci că i-a scos din plămâni 110 ml de lichid de consistenţa apei. Copilul a fost transportat la spital şi a murit 12 ore mai târziu în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. 

Dacă într-o primă fază medicii au constat înecul prin imersie de apă, în raportul medico-legal al necropsiei, care a fost întocmit ulterior, se arată că pruncul a murit din cauza unei pneumonii severe. 

Ca să demonstreze ipoteza bolii, legiştii au menţionat inclusiv faptul că părinţii nu şi-au vaccinat copilul imediat după naştere, în Maternitate, şi că nu l-au înscris apoi la un medic de familie. 

„Ea (n.red - moartea) s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută instalat pe fondul pneumoniei interstiţiale, cel mai probabil de etiologie virală (confirmată la examenul histopatologic şi imunohistochimic) complicată în evoluţie cu bronhopneumonie formă severă, la un nou născut prematur, nevaccinat şi nedispensarizat”, se arată în raport.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Părinţii copilului mort după botez au refuzat să-l vaccineze în Maternitate. „Mulţi părinţi nu-şi vaccinează copiii”

Medicii legişti au dat verdictul. De ce a murit copilul de la Suceava căruia i s-a făcut rău la botez

Prima declaraţie a preotului cercetat penal după moartea lui Iustin „Eu ştiu să fac un botez. N-a fost primul”

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

andrei ispas
6.05.2021, 17:55:26

Cine a făcut necropsia? Un preot?

+14 (18 voturi)
Moto Moto
6.05.2021, 18:37:10

Doua habotnice care nu au vrut sa se puna rau cu doamne-doamne daca-l incrimineaza pe preot. Sau doua habotnice care nu considera ca "sfantul botez" poate vreodata omori pe cineva, in aceeasi linie cu "sfanta impartasanie vindeca tot".

+11 (17 voturi)
Dobos Vasilescu
6.05.2021, 19:02:24

Este ca la vaccin. Desi mori de la vaccinare ti se spune ca ai murit din cauza ca esti gras. Pai ala de te-a intepat nu a vazut ca esti gras?

-5 (11 voturi)
Moto Moto
6.05.2021, 20:20:21

Dobos Vasilescu Nu, nu este ca la vaccin. La vaccin esti un adult cu putere de discernamant si faci o alegere bazat pe un raport de risc/beneficiu cu informatia la indemana. La botez nici nu ti s-a maturizat corneea cand te apuca un troglodit de gat si te baga cu capul sub apa de trei ori pentru ca alti trogloditi din consiliul bisericii in narcisismul lor habotnicesc au creeat un ritual stupid acum nu stiu cate secole care a fost formulat in felul asta. Este o uriasa diferenta intre cele doua scenarii.

+7 (9 voturi)
sinapsa lipsa
7.05.2021, 03:26:09

spurcata tara si popor.

+9 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările