Suceava

articolul anterior articolul urmator

Bărbatul care a înjunghiat un poliţist care-şi ţinea copilul în braţe e recidivist. Ce fapte contrare legii a mai comis

6
10 Sep 2019 11:55:28
Autor: Oana Şlemco
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Vasile Ionuţ Loghin a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a înjunghiat un poliţist în Parcul Central din Suceava. Poliţistul de la Serviciul de Acţiuni Speciale se afla în concediu şi era la plimbare cu copilul şi soţia când a fost atacat.

Vasile Ionuţ Loghin, bărbatul de 29 de ani de ani, care a înjunghiat un poliţist aflat în concediu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia judecătorilor nu a fost deloc dificilă, pentru că Loghin are antecedente penale, el fiind cercetat într-un dosar de tâlhărie.

Atacatorul este din comuna Fântânele a judeţului Suceava şi duminică, 8 septembrie, a venit în municipiul reşedinţă de judeţ şi s-a luat de doi tineri chiar în Parcul Central. Era agresiv şi recalcitrant. Deşi era în timpul liber, poliţistul a încercat să-l potolească pe Loghin.

Crezând că a reuşit, şi-a luat copilul în braţe şi însoţit de soţie s-a îndreptat spre Biblioteca Bucovinei. Aici a fost ajuns din urmă de agresor. Loghin l-a înjunghiat în braţ şi a fugit. A fost prins ulterior de colegii poliţistului. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră video situată la intersecţia străzii Mitropoliei cu bulevardul Ana Ipătescu, din oraşul Suceava.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Constantin Caratase
10.09.2019, 12:05:28

Nu-i nici o paguba, ca a incercat sa ii faca o intravenoasa cu un cutit gaborului. Daca la Caracal politia sta de paza, ca sa nu fie deranjat de la transat un furnizor de carne vie, atunci si in coltul opus al tarii merita ca aceeasi politie sa primeasca o mica atentie in compensatie cu prima. Nu-i o solutie moderna, asa ca tot pe traditie ne bazam: mult succes in aplicarea legii talionului!

-5 (5 voturi)
Pompierul Parpoules
10.09.2019, 12:57:50

Maine ai putea fi tu. Bineinteles ca tie nu ti se intampla, nu?

+1 (1 vot)
Constantin Caratase
10.09.2019, 13:08:40

Zanshin, atentie treaza, mereu de veghe. Stiu foarte bine in ce tara traiesc. Pe jos, pe bicicleta scrutez totul in jur. Pregatit oricand. E drept ca la cutit e foarte greu sa faci fatza. Bruce Lee spunea ca cel mai bine e sa fugi. Ceea ce spre deosebire de gaborii burtosi, scuzati pleonasmul pot. La fel cum pot riposta cu mainele goale. Si picioarele. Inca...

-2 (2 voturi)
Sorin Constantin
10.09.2019, 13:09:26

@ Constantin..., tizule, nu era orice polițist, era unul de la SAS, adică special !!! Și a fost înțepat de cel rău...

un motan intransigent
10.09.2019, 13:58:04

Cred ca mai de graba huliganul isi aranja de-o arestare. Vine toamna, vine iarna si la parnaie e cald, e bine, e de mancare, e cu televizor in camera. Pentru o-ntepatura in bratul gaborelui n-o sa ia cine stie cat. La primavara se elibereaza, hoinareste toata vara si la toamna cealalta mai pune de-o arestare si-o tine tot asa. E un stil de viata.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)