Capul „fabricii de permise auto” de la Suceava, eliberat din arest preventiv. Cum este justificată decizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul-şef Radu Obreja şi valiza cu bani descoperită acasă la Radu Popovici FOTO: Oana Şlemco
Comisarul-şef Radu Obreja şi valiza cu bani descoperită acasă la Radu Popovici FOTO: Oana Şlemco

Comisarul-şef Radu Obreja, fostul şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava, părăseşte arestul preventiv după şase luni de la încarcerare. Decizia a fost luată marţi, 18 mai, de magistraţii Curţii de Apel Suceava.

Comisarul şef Radu Obreja, fostul şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava, părăseşte arestul Inspectoratului de Poliţie Suceava, unde a stat timp de şase luni, pentru că este cercetat de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită şi constituire de grup infracţional. 

Magistraţii au înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. Radu Obreja nu scapă de acuzaţii şi nici nu are voie să părăsească ţara.

Decizia magistraţilor, privind eliberarea sa din arest este definitivă şi se aplică de îndată.

Dosarul lui Radu Obreja este încă în lucru la DNA Suceava, iar potrivit legislaţiei o persoană care nu este trimisă în judecată nu poate să stea în arest preventiv mai mult de 180 de zile, iar termenul acesta în cazul comisarului Obreja a expirat.

Potrivit procurorilor DNA, Radu Obreja ar fi fost capul unei reţele care s-a specializat în fraudarea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere, contra unor sume de bani cuprinse între 200 şi 6.000 de euro. Din reţea ar fi făcut parte examinatori ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava, patroni ai unor şcoli de şoferi şi instructori auto.

În urma percheziţiilor făcute în noiembrie 2020 în locuinţa lui Obreja s-a descoperit o mică avere, 50.000 de euro în portbagajul unei maşini şi încă 60.000 de lei în locuinţa. Pe de altă parte, în casa unui alt inculpat din dosar, Radu Popovici, s-a găsit o valiză cu 500.000 de euro. Banii i-ar fi aparţinut tot lui Obreja. Radu Popovici ar fi fost angajat de Obreja ca să se ocupe cu spălarea banilor ilegali.

Avere pe numele altor persoane

Fostul şef de la Permise Suceava a fost urmărit timp de doi ani de anchetatori. Telefoanele i-au fost puse sub ascultare, iar în biroul său de la serviciu au fost montate camere video de supraveghere.  Aşa ar fi reuşit, în cele din urmă, procurorii DNA să adune probe pentru a demonstra că Radu Obreja ar fi condus o reţea specializată în fraudarea examenelor pentru obţinerea carnetului de şofer, contra unor sume uriaşe de bani, în judeţul cu cele mai multe accidente rutiere mortale din ţară. 

Fostul comisar-şef ştia că dacă va avea imobile pe numele său atunci va atrage atenţia instituţiilor abilitate să-l verifice. Aşa că, potrivit procurorilor, a ales persoane de încredere din anturajul său pentru a spăla sumele pe care le-ar fi încasat de la clienţi. În schimbul unor comisioane, acoliţii primeau banii şi cumpărau şi apoi întreţineau diferite bunuri.

Potrivit procurorilor, Radu Obreja ar deţine prin interpuşi: un teren de 1.000 mp cu o construcţie de 74 mp, în sat Iesle, comuna Mălini, judeţul Suceava; un autoturism marca Audi, model A4, fabricat în 2018; un alt autoturism marca VW, fabricat în 2020; un teren de 50 mp, împreună cu o construcţie de 50 mp situat în satul Sfântul Ilie din comuna Şcheia; un apartament şi două spaţii comerciale pe strada Tipografiei din Suceava; un teren de 3.800 mp, în satul Tişăuţi; un teren în suprafaţă de 430 mp, în sat Şcheia; o casă în suprafaţă de 169 mp tot în comuna Şcheia şi 17 cabinete medicale situate în cadrul Policlinicii Areni din municipiul Suceava.

Totodată, Radu Obreja ar deţine şi un apartament în valoare de 200.000 de euro pe faleza Mării Negre, în Constanţa, achiziţie care ar fi provocat discuţii aprinse în familia sa. Soţia bărbatului ar fi vrut casă în Eforie, nu apartament în Constanţa, potrivit unor stenograme publicate de procurori în dosar.

Rămâne de văzut cum va justifica Radu Obreja averea la care fac referire procurorii, ţinând cont că salariul său lunar nu depăşea suma de 6.000 de lei. 

Vă mai recomandăm:

Emil Boc, despre faptul că la Cluj sunt cele mai mari chirii din ţară: „Dacă va scădea preţul la imobile, scade şi calitatea vieţii”

O basculantă cu nisip s-a răsturnat peste balconul unui bloc FOTO 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite