Cât primeşte un poliţist pentru paza secţiei de vot. „Se poate îmbuiba cu un corn, o apă şi o cafea. Mulţumim, doamna ministru, că arătaţi că «vă pasă»”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul de sindicat Bogdan Bănică. FOTO: Adevărul
Liderul de sindicat Bogdan Bănică. FOTO: Adevărul

Criminalistul Bogdan Bănică a scris pe contul personal de Facebook că un poliţist care asigură paza în secţiile de votare, timp de 14 ore, este recompensat de statul român cu suma de 10 lei.

Update: Ministerul de Interne  face precizări în cazul recompenselor financiare pe care le primesc poliţiştii, care asigură paza în secţiile de votare.

”Pentru corecta informare, vă transmitem că personalul MAI care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal primesc majorarea salarială corespunzătoare, în conformitate cu reglementările în vigoare, respectiv cu 75% în cazul recuperării zilei de muncă sau cu 175% dacă timpul respectiv nu va putea fi recuperat.  În plus, în cazul personalului delegat pentru acest tip de misiuni în alte localităţi, se asigură suma de 250 de lei pentru cazare, diurnă şi cheltuielile de transport. Spre exemplu, un agent de poliţie care desfăşoară un serviciu de 8 ore, în ziua de duminică, pentru asigurarea pazei şi a ordinii publice în zona secţiilor de votare, va primi între 200-250 de lei pentru această activitate, dar şi o zi liberă în contul celei de astăzi. Aşa cum bine ştiţi, dacă această zi nu poate fi recuperată, se aplică majorarea salarială cu 175%”, transmite MAI, într-un comentariu la postarea lui Bogdan Bănică.

Ministerul a precizat că angajaţii MAI au norma de hrană acordată în bani lunar, odată cu salariul. 

”Spre comparaţie, cei care sunt membri în secţia de votare primesc o indemnizaţie de 190 de lei pe zi, având în vedere că ei desfăşoară această activitate în timpul liber, nefiind retribuiţi altfel. Cei 10 lei la care faceţi referire se acordă conform OUG 6/2019 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019. Astfel, membrii Biroului Electoral Central, statisticienii, informaticienii şi personalul tehnic auxiliar al acestuia, precum şi personalul Ministerului Afacerilor Interne, care aplică măsuri de menţinere şi asigurare a ordinii şi liniştii publice la acest birou, au dreptul la o indemnizaţie de protocol de 10 lei de persoană pentru apă, cafea şi gustări pentru fiecare zi de activitate. Deci, pentru acest lucru este suma la care dumneavoastră faceţi referire, nu pentru paza secţiilor de votare!”, au arătat oficialii de la MAI.

Liderul de sindicat Bogdan Bănică, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, a scris pe contul personal de Facebook că poliţiştii care asigură paza în secţiile de vot sunt plătiţi cu 10 lei pentru 14 ore de muncă. 

„10 lei. Atât primeşte un poliţist care asigură paza secţiei de votare 14 ore. Din care se poate îmbuiba cu un corn, o sticlă de apă şi o cafea. Mulţumim din suflet, doamna ministru, că aţi arătat că "vă pasă". Şi vă vom recompensa aşa cum meritaţi, cu cea mai puternică armă: cu o ştampiluţă!”, a scris criminalistul.

El a arătat că activitatea de pază a secţiilor de votare nu face parte din atribuţiile Poliţiei Române statuate în articolul 26 din Legea 218/2002. „Poliţistul român nu este paznic şi asta trebuie foarte bine înţeles, atât de către guvernanţi, cât şi de societatea civilă. Înţeleg că doamna ministru Dan şi Guvernul actual ţin la silueta poliţiştilor, acesta fiind singurul motiv pentru care acestora li se acordă atâta amar de bănet pentru o zi de pază a secţiei de votare. Astfel, potrivit art. 1 din Anexa HG 714/2018, <<persoana delegată/detaşată într-o localitate situată la o distanţă cuprinsă între 5 şi 50 km de localitatea în care îşi are permanent locul de muncă beneficiază de o indemnizaţie de delegare de 20 lei/zi, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.>> 20 de lei impozabili, din care poliţistul rămâne “în mână” cu fabuloasa sumă de 10-12 lei respectiv un corn, o apă şi o cafea”, ne-a explicat poliţistul.

Peste 1500 de angajaţi din cadrul MAI asigură paza şi siguranţa în cele 560 secţii de votare din judeţul Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite