Câţi pacienţi infectaţi cu COVID-19 mai sunt internaţi în Spitalul din Suceava: „Trendul este îmbucurător“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Consiliului Judeţean Suceava a anunţat că ar vrea să înceapă demersurile pentru ca unitatea medicală să poată reveni la activităţile desfăşurate înaintea declanşării de pandemiei de COVID-19.

Potrivit Prefecturii Suceava, în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internaţi 484 de pacienţi, dintre care 260 de pacieţi Covid-19, un număr de 26 pacienţi fiind internaţi la Secţia ATI.

Prefectura Suceava a comunicat că aripa nouă a Spitalului Judeţean ar putea reveni la o activitate medicală normală în mod etapizat, sub condiţia asigurării separării circuitelor funcţionale Covid-19 şi non-Covid şi delimitarea zonei tampon.

În acest sens, circuitele funcţionale şi spaţiile propuse sunt analizate de medicul epidemiolog Dana Marcoci de la Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ în vederea avizării epidemiologice.

Prefectura a menţionat că, având în vedere că medicul Marcoci cunoaşte bine activitatea Spitalului Judeţean, fiind detaşată din 3 aprilie pentru o perioadă determinată la Suceava, conducerea unităţii va încheia cu domnia sa un contract de prestări servicii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis marţi, 26 mai, un comunicat de presă în care arată că ar vrea să înceapă demersurile pentru ca cea mai mare unitate medicală din judeţ să redevină spital non-covid, astfel încât medicii să poată desfăşura activităţile anterioarei pandemiei.

„Având în vedere argumentele privind numărul scăzut de cazuri COVID şi trendul îmbucurător al evoluţiei situaţiei epidemiologice în judeţ, s-a concluzionat că există premisele de a se organiza  trecerea la activităţile medicale anterioare pandemiei, la Spitalul Nou, convenindu-se următoarele: Toate nivelurile până la etajul V, se vor organiza secţii non-COVID. Se va putea reveni astfel la circa 70% din activitatea Spitalului Judeţean Suceava şi, foarte important, se va putea relua activitatea medicală în secţii cu specializări medicale unice în judeţ. Aici vor funcţiona secţii cum ar fi neurochirurgie, chirurgie, urologie, obstetrică şi ginecologie, ortopedie etc.  Etajul VI, va fi zonă tampon, unde vor fi pacienţii internaţi care sunt testaţi şi care apoi, funcţie de rezultatul testului, vor fi internaţi pe secţiile COVID sau non-COVID.  La etajul VII va fi terapie intensivă COVID şi secţii pentru intervenţii chirurgicale pentru pacienţi COVID. Va fi asigurată separarea circuitelor funcţionale COVID şi non-COVID. Funcţie de evoluţia bolii în judeţ va fi posibilă, ulterior, amenajare etajelor superioare ca zone COVID odată cu amenajarea etajului VI ca zonă non COVID. Pavilioanele de la Spitalul Vechi se menţin spaţii COVID, mai puţin Secţia de oncologie, care va fi non-COVID. La Spitalul Vechi este demarată procedura pentru înfiinţarea unui ATI lângă Secţia Infecţioase”, se arată în comunicat.


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite