Ce păţeau tâlharii la sfârşitul secolului al XVIII-lea: „Cunoscându-se a fi nepărăsit de aceste fapte, să se pedepsească cu moarte“
0
Tâlharii care comiteau tot felul de nelegiuiri erau aspru pedepsiţi pentru faptele lor, nu de puţine ori aceştia sfârşind prin a fi omorâţi.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, hoţii şi tâlharii nu erau toleraţi deloc de către conducătorii Moldovei. Boierii au întocmit la vremea respectivă un soi de cod penal conform căreia persoanele care săvârşeau astfel de fapte să primească pedepse ce porneau de la închisoare până la moarte.
Cei ce furau cai, boi sau produceau pagube mari prin faptele lor, trebuiau în primă vază să plătească prejudiciul creat, după care erau băgaţi la închisoare. Dacă aceştia recidivau şi se băteau pe străzi erau băgaţi înapoi după gratii, iar dacă comiteau o nouă faptă de furt era executat pe loc.
„Pe tâlharul ce va fi fur de cai, de boi şi de alte furtuşaguri mari, când se va prinde întâeaşi dată în faptă de furtuşag, plătind toată paguba, să se pedepsească cu închisoarea temniţii, certându-se cu bătae după vinovăţiea lui, şi trecându-se la condică fapta lui, prin chizăşie să se sloboadă. Ear al doele rând de se va prinde, bătându-se pe toate uliţile oraşului Iaşii, să se trimeată la pedeapsa ocnii, ca să stea acolo cât se va socoti. Ear când şi a treea oară se va prinde tot într-aceeaşi faptă de furtuşag, şi mai ales cunoscându-se a fi tâlhar rău şi nepărăsit de aceste fapte, pe unul ca acesta să se pedepsească earăşi cu moarte după hotărirea pravilei”, se arăta în anafora marilor boieri hotărâtoare a pedepsilor pentru tâlhari, ce datează din anul 1783.
Boierii moldoveni nu erau iertători cu persoanele care încercau să ascundă tâlhari în casele lor. Astfel de persoane primeau aceeaşi pedeapsă ca şi infractorii pe care îi adăposteau.
„Aşijderea şi cei ce vor fi gazde tâlharilor ucigaşi, sau furi, asemine pedeapsă să ia ca şi tâlharii, earăşi după a pravilei hotărire. La locul ce se va face furtuşag, pe vorniceii şi fruntaşii satelor de acolo de pin pregiur, să se apuce cu strinsoare ca numaidecât să afle pe furii acia, sau pe gazdele lor. Ear neaflându-i să fie datoare acele sate a plăti toată paguba care se va face, cum şi ucidere unde se va face, earăşi satele de pin pregiur să fie datoare a da seamă şi a găsi pe ucigaşii acia, sau pe gazdele lor, fiind lucru ştiut, că ori ce fel de tâlhar, până nu va avea gazdă, nu poate săvârşi fapta sa”, mai menţionau boierii moldoveni.
Persoanele care doreau să colinde ţara în lung şi lat avea nevoie de un răvaş de la mai marii satului în care locuiau, în care să se scrie dacă a comis vreo nelegiuire sau nu.
„Deosebit după poronca Înălţimei Tale ce s-au dat pe la toate ţânuturile la ispravnici, pentru cei ce îmblă pin ţeară, ori cu ce trebuinţi, atât străini, cât şi pământeni, să-şi ia răvaş de la stăpânul satului, sau de la preot şi vornicel; de isnoavă să se dea tare poroncă, ca să se păzească aceasta, şi să se urmeze de cătră toţi, şi în fieştecare sat ce va veni om fără răvaş, să-l cerceteze cu amărunt şi să-l ducă înaintea dregătorului acelui ţănut, ca să se îndrepteze”, au mai stabilit boierii moldoveni la sfârşitul veacului al XVIII-lea.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
