Cea mai spectaculoasă etapă a campionatului naţional de drift, în weekend pe TransRarău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai spectaculoasă etapă a campionatului de drift, pe Transrarău. FOTO: Adevărul
Cea mai spectaculoasă etapă a campionatului de drift, pe Transrarău. FOTO: Adevărul

Peste 20 de piloţi de drift din toată ţară se vor întrece, pe Rarău, în perioada 24-26 iulie, în cea mai spectaculoasă etapă a Campionatului Naţional de Drift. Este cea de a treia etapă a sezonului şi se va desfăşura pe sectorul superior al drumului judeţean 175B, între Pojorata şi Vârful Rarău.

„Vom avea pe Rarău etapa naţională de drift, unde sunt implicat 100% împreună cu colegii mei din campionat. La fel ca şi anul trecut, etapa se va desfăşura pe un sector din golul alpin. Anul trecut a ieşit absolut senzaţional!”, a declarat pilotul de drift sucevean Răzvan Frăţianu.

Concursul este organizat de Asociaţia Profesionistă de Drift în parteneriat cu SCS Suceava. Vor face spectacol pe patru roţi cei mai buni piloţi din ţară, toţi membri ai Federaţiei Române de Drift, care au participat şi la etape din campionatul european. Printre aceştia: instructorii Marius "KNS" Mitrache şi Gabi Imre, de la Academia de Drift, Răzvan "LKN" Frăţianu, Alin Botiş, Ilarion Grigorici şi Cătălin Trifan, dar şi Răzvan Stan şi Alin Grădinaru, ultimul în vârstă de numai 16 ani. Suceava mai este reprezentată, în afară de Răzvan Frăţianu, de piloţii: Andrei Troaşe, Bogdan Pădurariu şi Mihai Maxim.

La această etapă se va înregistra şi o premieră: maşinile de drift vor circula pe un drum public, în afara competiţiei, şi vor participa vineri, pe 24 iulie, la o paradă pe esplanada Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc. Atunci vor fi prezentaţi şi piloţii.

Iată programul complet al etapei de la Rarău:

Vineri – 24 iulie 2015

- la ora 16:30 începe alinierea pentru paradă
- la ora 16:50 se pleacă în coloană de la Aquarius spre Esplanada Casei de Cultură din Cîmpulung Moldovenesc
- între orele 17:00 şi 18:30 - prezentarea piloţilor
- 18:30 plecare pe roţi, cu maşinile de concurs şi escortă pînă pe Rarău, la parcul rece.

Sâmbătă, 25 iulie 2015

- Orele 08:00 – 13:00 – antrenamente libere

- Orele 13:00 – 15:00 – pauză competiţională – drum deschis circulaţiei publice

- Orele 15:00 – 20:00 – antrenamente şi sesiune de calificări

Duminică, 26 iulie 2015

- Orele 08:00 – 13:00 – antrenamente libere

- Orele 13:00 – 15:00 – pauza competiţională – drum deschis circulaţiei publice

- Orele 15:00 – 20:00 – antrenamente şi Top 16 – Finalele

Alte ştiri din Suceava:

Cum încearcă ÎPS Teodosie să-şi transforme mănăstirea privată şi complexul hotelier în monument istoric

„Lista lui Schindler“ din Bucovina. Poveste fabuloasă a lui Traian Popovici, primarul-erou care a salvat 20.000 de evrei de la moarte sigură

FOTO VIDEO Inundaţii la Rădăuţi provocate de o rupere de nori. Au fost afectate străzi şi curţi din zona Spitalului şi Poliţiei de Frontieră

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite