Cele mai ciudate plângeri depuse la DNA Suceava. „Motanul meu pufos“, indicat ca martor într-un dosar de anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scânteile de la coşul de fum, dar şi majorarea ilegală a cheltuielilor la asociaţie, sunt chestiuni care ar fi de competenţa DNA, potrivit părerii unor suceveni. În 2015, procurorii anticorupţie din Suceava au avut de soluţionat 752 de plângeri, iar în 2016 au venit încă 157 de solicitări. În cea mai mare parte, acestea nu fac obiectul activităţii DNA.

Depunerea unei reclamaţii la DNA conferă acesteia, dar şi reclamantului un anumit statut care poate fi folosit ulterior în discuţii publice.

Sintagme de genul „am depus plângere la DNA”, „l-am dat pe mâna DNA” sau „va fi anchetat de DNA” sunt deja la ordinea zilei în conversaţii purtate în diverse medii sociale din Suceava. Am dorit să aflăm de la Serviciul Teritorial Suceava al DNA care sunt cele mai interesante reclamaţii care au fost adresate parchetului anticorupţie arondate judeţelor Suceava şi Botoşani.

O statistică pusă la dispoziţie de Serviciul Teritorial Suceava al DNA arată că, în anul 2015, procurorii anticorpuţie au avut de soluţionat  752 de plângeri, dintre care 656 înregistrate în 2015, iar 96 plângeri sunt rămase din anul 2014. Din totalul plângerilor înregistrate, au fost soluţionate 699, iar la finele anului au rămas de soluţionat 53 plângeri. Alături de acestea, în trimestrul I al acestui an au fost înregistrate alte 157 de plângeri din care 120 soluţionate şi au rămas de soluţionat un număr de 53.

Despre marile cazuri instrumentate de Serviciul Teritorial Suceava al DNA s-a vorbit în multe rânduri. Nu s-a vorbit însă mai deloc despre acele solicitări care vin, cu sutele, din partea unor petenţi care, fie nu cunosc cadrul legal în care funcţionează Direcţia Naţională Anticorupţie ori pur şi simplu consideră de datoria lor să reclame un aspect sau un altul din activitatea vreunuia la toate forurile pe care le consideră competente.

În acest context, Serviciul Teritorial Suceava al DNA ne-a pus la dispoziţie o listă scurtă cu plângeri care în cel mai bun caz ar fi trebuit să fie adresate altor foruri judiciare. De exemplu, la categoria „abuz de drept”, o persoană a reclamat la DNA faptul că i s-a furat CNP-ul (n.r. - codul numeric personal). Într-un alt dosar, în susţinerea plângerii depuse la Serviciul Teritorial Suceava Anticorupţie, o persoană a solicitat, printre alte probe, să fie audiat un martor indicat ca fiind „motanul meu pufos”. 

Într-un alt caz, din cauza autorizaţiei ISU dată fără respectarea unei dispoziţii legale, într-un dosar de corupţie, vecinul de mobil al unuia dintre făptuitori a reclamat că „îi sar scânteile de la coşul de fum pe acoperişul casei sale, motiv pentru care în orice moment se poate produce un incendiu”. Un alt cetăţean a pus procurorii DNA la muncă reclamând asociaţia de proprietari, întrucât plata cheltuielilor pentru apă şi canalizare sunt majorate în mod ilegal de către administratorul asociaţiei.

De menţionat că acest gen de petenţi nu se mulţumesc doar cu depunerea unei simple plângeri la structura locală a Direcţiei Naţionale Anticorpuţie, ci revin de patru, cinci sau de chiar de mai multe ori pentru a se interesa de cursul anchetei iniţiate de dânşii. Ca un specific al profilului „delatorilor”, reprezentanţii DNA Suceava a semnalat şi un fenomen: „cazul petenţilor care denunţă pretinse fapte penale fără a avea nici un interes în cauză”.

Desigur, abundenţa de plângeri fără temei îngreunează activitatea procurorilor anticorupţie suceveni, dar ei consideră că orice solicitare adresată de un cetăţean trebuie să fie verificată în scopul combaterii fenomenului de corupţie. 

Alte ştiri pe această temă:

Cele mai ciudate plângeri ale botoşănenilor: biserica şi soacra murdară reclamate la Protecţia Consumatorului

Topul celor mai trăsnite reclamaţii la OPC. Femeia care a depus plângere împotriva horoscopului

Cele mai trăsnite reclamaţii ale sibienilor. Un bărbat a reclamat primarul şi contabilul că nu au vrut să le facă statui şefului de post şi directorului şcolii

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite