Suceava

articolul anterior articolul urmator

Cine este pastorul acuzat că şi-a abuzat sexual cele patru fiice: „Nu am crezut vreodată că se poate întâmpla aşa ceva“

64
11 Aug 2020 16:50:26
Autor: Oana Şlemco
FOTO: Facebook/Constantin Pandelea
FOTO: Facebook/Constantin Pandelea

Constantin Pandelea este pastor în satul Valea Bourei, din comuna Dolheşti a judeţului Suceava. Bărbatul a fost arestat preventiv în urmă cu 30 de zile sub acuzaţia de viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată. El are 8 copii, dintre care 4 fete şi 4 băieţi.

Anchetatorii susţin că pastorul şi-ar fi violat în repetate rânduri fiica cea mare, iar pe celelalte trei le-ar fi agresat sexual. 

Mezina familiei are 9 ani, după cum susţine Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava (DGASPC). 

„Şi-a abuzat toate fetele. Am atâţia ani de când lucrez în această instituţie, nu am crezut vreodată că se poate întâmpla aşa ceva”, a mai spus Daneliuc.

În luna iunie a acestui an, mama şi cinci dintre copiii familiei au fost cazaţi în Centrul Multifuncţional pentru Victime ale Violenţei Domestice. 

Autorităţile au crezut într-o primă fază că au de-a face cu un caz de agresiune fizică în familie. Cu atât mai mult cu cât soţia a depus o plângere la Poliţie împotriva soţului şi a cerut un ordin de protecţie.  Constantin Pandelea era acuzat că şi-a maltratat copiii şi nevasta.

În cele din urmă s-a aflat şi că fetele familiei erau abuzate sexual de propriul tată. Atunci Pandelea a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi ulterior a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

„Când tatăl a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, mama a cerut să se întoarcă acasă cu copiii. Cât au fost la Centru, toţi au beneficiat de consiliere.  Zilele acestea, colegii mei au stat de vorbă cu mama şi au convins-o să continue consilierea şi acasă măcar telefonic, într-o primă fază. Mama şi-a arătat disponibilitatea să facă consiliere cu psiholoaga de la echipa mobilă din Fălticeni deoarece aceasta a participat la audieri, şi familia a simţit că are o legătură cu ea”, a declarat Nicoleta Daneliuc.

Soţul a plâns, nevasta şi-a retras plângerea

Mama copiilor susţine nu a ştiut că fetele au fost abuzate sexual. Ea are nevoie de consiliere psihologică pentru a reuşi să se detaşeze de agresor. Soţul a sunat-o de după gratii, a plâns la telefon, a rugat-o să-l ierte, i-a spus că nu suportă regimul de detenţie, a slăbit 15 kg într-o lună, iar în urma discuţiei femeia şi-a retras plângerea pentru agresiune pe care depus-o la Poliţie.

 „Ar fi vrut, la solicitarea copiilor mai mari, poate din ruşine şi teamă, să renunţe la cererea de protecţie. Mama are nevoie de consiliere prelungită pentru că este foarte ataşată de agresor. Din ce am vorbit astăzi (n.red 11 august) părea hotărâtă să nu-l mai vadă. El a sunat şi a cerut iertare, a plâns, dar asta nu şterge nimic din ce a făcut”, a mai spus Nicoleta Daneliuc.

Judecat pentru că şi-a ţinut copiii flămânzi

Pastorul şi-ar fi abuzat sexual fiicele în perioada 2014 – 2020. În acelaşi timp, el şi-ar fi bătut crunt băieţii şi i-a ţinut flămânzi. Pe 10 august 2020, Constantin Pandelea a fost trimis în judecată.

„În perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie - uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică. Deasemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice”, se arată în comunicatul transmis de către procurori.

Citeşte şi: 

Autostrada Transilvania. Când va fi inaugurat lotul de la graniţa cu Ungaria, prima autostradă deschisă în 2020

Sentinţă istorică în dosarul retrocedării a 10.000 de hectare din Retezat către două austriece, după 11 ani de proces

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

64 Comentarii

pathfinder
11.08.2020, 16:54:24

Deci penticostali...

+11 (15 voturi)
Vic Hermann
11.08.2020, 16:59:30

Nu conteaza ca sunt penticostaci. I-a facut de rasu comunitatii. Nu se gaseste nici un enorias care sa-i sparga in bataie pe nenorocit?

+6 (8 voturi)
LazyBear
11.08.2020, 17:02:31

Mutu f...pământu. Unde te-ai aștepta mai puțin își bagă ucigă-l toaca coada.

0 (2 voturi)
Ce ar spune Isus
11.08.2020, 17:21:02

Ce bolovan li s-a luat de pe inima tuturor ortodocsilor, ca abuzul asta nu e din seria Made in BOR! Omuletul asta abuzator a abuzat fiind convins ca Zeul lui aproba, ca e de partea lui: femeia e sub barbat (cam 3/4, sau cum zice Leviticul?), bataia e rupta din rai, Bibila e ok cu incestul (sau cum zice dreptul Lot?). La asemenea monstruozitati duce religia si fundamentalismul pe care il inspira. Merita minim 20 de ani inchis, fara posibilitate de eliberare conditionata.

+1 (19 voturi)
m lupascu
11.08.2020, 17:23:37

- practica medievala

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (64)

Modifică Setările