COVID-19 a răpus un poliţist de 47 de ani: „Era mereu cu zâmbetul pe buze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist din judeţul Suceava a murit după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Bărbatul avea doar 47 de ani şi activa în cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca. Deşi ar fi putut să se pensioneze, nu a vrut pentru că era îndrăgostit de profesie şi de uniformă.

Agentul şef-principal de poliţie Liviu Cojocar îşi desfăşura activitatea în cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca, judeţul Suceava, făcea parte din promoţie 1993 a Şcolii de Agenţi de Poliţie Câmpina, avea 47 de ani, fiind tatăl unei fete de 23 de ani, „de care era  extrem de mândru”.

El s-a stins din viaţă luni, 21 decembrie. 

Bogdan Bănică, preşedintele executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, a scris pe blogul său că Liviu Cojocar a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava diagnosticat cu Covid pe 5 decembrie. 

„Părea că evoluţia stării de sănătate era favorabilă, când aproape brusc, azi dimineaţă, la ora 03.55 inima lui a încetat să mai bată, iar cadrele medicale, cu toată implicarea şi efortul depuse, nu au reuşit să-l readucă la viaţă”, a transmis Bănică.

Liderul de sindicat a arătat că îl cunoaştea pe Liviu de peste 20 de ani şi „nu l-am văzut o singură dată trist sau îngândurat”.

„Era mereu cu zâmbetul pe buze, debordând de viaţă şi de optimism. Totodată, era foarte devotat uniformei albastre şi meseriei de poliţist. Încă de anul trecut îndeplinea condiţiile de pensionare dar a ales să rămână în sistem şi să-şi slujească în continuare ţara.– <<Bog, îmi place atât de mult ceea ce fac de 26 de ani, încât o să lucrez în Poliţie până „mă va scoate calculatorul la pensie”>>, îmi spunea Liviu…”, a transmis Bogdan Bănică.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Scandal în PMP după ce Elena Băsescu l-a ameninţat cu instanţa pe Mihail Neamţu, care afirmă că din cauza ei PMP nu a intrat în Parlament

Trei lucruri importante despre tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite