Covor de flori şi de lumânări aprinse în faţa liceului din Suceava, pentru directorul răpus de COVID-19: „Un munte de om, un munte de suflet”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Sute de elevi, absolvenţi, profesori sau oameni care nici nu l-au cunoscut au ajuns la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava ca să-i aducă un ultim omagiu profesorului Renato Tronciu, director al unităţii de învăţământ, care a fost răpus de COVID-19.

Este doliu la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, din municipiul Suceava, pentru că directorul Renato Tronciu a fost răpus de COVID-19. 

Îndrăgitul profesor de educaţie fizică şi sport s-a stins din viaţă în noaptea de 9 spre 10 octombrie, pe un pat al secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Suceava. Pe lângă steagurile României şi Uniunii Europene, conducerea şcolii a mai atârnat un drapel negru.

Imediat după ce a fost confirmat oficial decesul directorului Tronciu, zeci de elevi, absolvenţi ai şcolii, prieteni sau oameni care nici măcar nu l-au cunoscut au venit în faţa unităţii de învăţământ ca să-i aducă un ultim omagiu. Unii au aprins lumânări, alţii au lăsat flori sau au legat coroane funerare de gardul Colegiului. Au curs multe lacrimi în ultimele două zile pentru Renato Tronciu.

Cei care nu au putut să ajungă la şcoală şi-au aşternut gândurile, regretele şi recunoştinţa pentru cel care a decedat în scrisori deschise publicate pe Facebook.  Între ei, Anca Lungu, cunoscută drept „Prinţesa Polonic”, care este absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

“> Copiluţelor, iar ati venit la priveghi?> A;a ne spunea cu zâmbetul pe buze de fiecare dată când îl rugam cu ochii umezi să ne permită să mai îngrăşăm puţin porcul în ajun. Odata era teza la română, alta dată la engleza sau germană şi de fiecare data ne înţelegea şi ne făcea pe plac, lăsându-ne să stăm pe băncile din jurul sălii de sport cu manualele şi caietele în mână. 

Orele de sport erau întotdeauna o oaza de bucurie, cu excepţia celor urmate de vreun test important sau vreo teză, când singuri ni le transformam în ore de prelungire a agoniei. Profesorul nostru de educatie fizica şi sport a fost profesorul pe care l-am simpatizat cel mai mult. 

Un munte de om şi un munte de suflet, cu un simţ al umorului şi o căldură pe care nu le întâlneşti la multi oameni. Mi-ar fi plăcut să ne mai întâlnim măcar odata înainte să părăsească această lume. Mi-ar fi plăcut să-i spun profesorului meu, Renato Tronciu, cât de mult îl indrăgesc şi cât de frumoţi ne-au fost anii de liceu, în mare parte datorita lui. 

i oricât de dureros ar fi fost, aţ fi vrut să ma duc la priveghi, de data asta în adevaratul sens al cuvântului. Din păcate e anul în care virusul nu ne fură doar oamenii dragi, ci ţi libertatea de a călători”, a scris pe contul său de Facebook, Anca Lungu.

Vă invităm să citiţi şi: 

Mesajul sfâşietor al unui medic ATI: „În ultima vreme, puţini pacienţi care ajung pe Terapie Intensivă se fac bine“

Crima care a îngrozit România. Cum a obţinut studenta de la Medicină cel mai lejer regim de detenţie

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite