Cruzimea cu care a fost tratat câinele scheletic găsit pe străzi: „A fost ţinut captiv şi înfometat intenţionat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Casa lui Patrocle
FOTO: Casa lui Patrocle

Căţelul a fost găsit de salvatorii Asociaţiei de protecţie a animalelor „Casa lui Patrocle”, pe străzile oraşului Siret, din judeţul Suceava. Patrupedul este pur şi simplu numai piele şi os. Veterinarul care i-a acordat îngrijiri medicale nu crede că are vreo boală, ci că a fost ţinut într-un ţarc şi înfometat în mod intenţionat.

Iubitorii de animale de la „Casa lui Patrocle” nu sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte salvarea căţelului subnutrit recuperat de pe străzile Siretului. 

Animalul arată foarte rău. Are pielea pur şi simplu lipită de oase. Într-o postare pe Facebook, salvatorii şi-au exprimat indignarea faţă de localnicii care au văzut câinele, dar n-au intervenit mai devreme ca să-l salveze.

“Câinele ăsta nu s-a degradat în halul ăsta în două zile, ci i-a trebuit timp! Mult timp! Timp în care a trăit printre case de oameni, nu într-o junglă nepopulată!!! 

Avem o vorbă! Că cei care simt cu inima din piept s-au nascut şi cu un organ al compasiunii! Restul? Statui reci, monumente de piatră! 

Cu cine vrem noi să facem Poliţia Animalelor?? 

Cine ajută aceste schelete de animale care încă mai au putere să respire, şi care încă mai poartă suflete în ele? (...) 

Trăim într-un sistem bolnav. Sistemului nu-i pasă de animalele din România. Practic, sistemul nici nu există, ci doar un haos de instituţii si autorităţi care se ciocnesc şi duelează în competenţe! 

Iar când vine vorba de făcut ceva concret, sistemul se împiedică în hârtii, semnături, şi proceduri inutile pe care cineva, cândva, le-a inventat şi scris în nişte hârtii. Tragic”, este mesajul de pe Facebook al Asociaţiei „Casa lui Patrocle”.

Într-o altă postare, ei au arătat că au încercat să salveze căţelul şi l-au dus la un medic veterinar. Mediul este de părere că patrupedul a ajuns într-o stare atât de gravă, nu pentru pentru că ar fi bolnav, ci pentru că a fost ţinut într-un ţarc şi înfometat.

“Părerea medicului este că acest câine a fost înfometat cu intenţie! Legat sau ţinut într-un ţarc! Dacă ar fi avut vreo boală, l-ar fi ucis până să ajungă în acest hal! 

Iar un câine care umblă liber pe străzi şi printre case (cum ni s-a spus ieri în Siret), tot găseşte ceva de mâncare! O bucată de mămăligă, un hoit, o găină, orice! El însă este uscat, topit, os şi piele, asemenea celor condamnaţi în lagarele de concentrare!”, a mai transmis sursa citată.

Citeşte şi: 

Mărturia cutremurătoare a unei românce din Italia, violată şi bătută crunt de cinci bărbaţi. „M-au dat cu capul de pereţi şi mi-au spus că mă ucid“

Care sunt judeţele care au înregistrat cele mai multe cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite