Cum a ajuns doctorul Haidamac şansa omului sărac: „Eşti nevoit să te descurci cu ce ai: mâinile, capul şi stetoscopul“
0
Au trecut aproape două decenii de când dr. Florin Haidamac (45 de ani) este medic de familie în comuna Şerbăuţi, aflată la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Suceava. Privind în urmă, a realizat că, de fapt, aceasta a fost adevărata lui menire: i-a fost scris să-şi practice profesia la ţară.
Când a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, în 1999, visa să practice chirurgia plastică. Chiar şi-a susţinut lucrarea de licenţă în această disciplină şi a făcut un an de stagiatură la Spitalul Judeţean Suceava. La rezidenţiat, nu a reuşit să obţină specializarea la care visa, aşa că şi-a făcut un plan: să muncească un la un cabinet medical de la ţară, să-şi facă mâna.
Prima zi de muncă la ţară
Prima zi de serviciu a medicului Haidamac la Şerbăuţi a fost de poveste. A venit îmbrăcat la costum, aşa cum obişnuia să mergă la spitalul din oraş, cu pantofi impecabili, cămaşă, cravată şi sacou. Doar că, exact din prima zi, a fost nevoit să consulte la domiciliu un bolnav nedeplasabil. „Omul care a venit după mine m-a invitat politicos în căruţă. M-am urcat frumos şi am pornit spre locuinţa pacientului. Am coborât direct în noroi, după vreo 20 de minute de eforturi de a nu cădea din acest vehicul minunat. A fost atât de nou totul pentru mine! Atât de plin de viaţă! Atât de arhaic şi frumos! M-am îndrăgostit de oameni, de locuri, de mirosul fumului de pe câmpuri, de viaţa atât de simplă şi de calmă de acolo. Eu am crescut pe betoane şi în biblioteci, dar noroiul ăla, căruţa, privirea pacientului la care am ajuns, toate astea şi multe altele m-au făcut să rămân. Nu-mi pare rău vreo secundă“, spune medicul.
Se implică şi când lasă halatul alb
„Practic medicina de linia întâi, medicina de prim contact cu pacientul, cu tot ceea ce decurge de aici, pentru că de deciziile luate la prima examinare depinde traseul pe care va merge pacientul: tratament la domiciliu, internare sau consult la colegii specialişti. Asta ca să nu vorbim de urgenţe, atunci când viaţa lui depinde exclusiv de primele tale gesturi, decizii, cunoştinţe medicale şi, da, de curajul şi stăpânirea de sine pe care le ai. Peste 80% din cazuri le rezolv pe teren. E mult? E puţin? Habar n-am. Pentru mine e important fiecare pacient. Fac prevenţie, fac educaţie pentru sănătate, am un protocol de colaborare cu şcoala din comună. Peste toate astea însă, am ceva extrem de preţios. Ceva ce merită tot efortul din lume: respectul pacienţilor si încrederea lor. Ştiţi ceva? Şi ei au din partea mea respect, empatie, sinceritate şi, mai ales, implicare dincolo de halatul alb“, declară doctorul.
Florin Haidamac împreună cu micuţa Rebeca. FOTO: Facebook/Florin Haidamac
A consultat şi în grajd, şi în WC
Florin Haidamac spune că „medicina de linia întâi“ are anumite particularităţi în mediul rural. Drumurile sunt uneori inaccesibile. Cabinetul este la 25 de kilometri de cel mai apropiat spital. Eşti nevoit să te descurci cu ce ai: „cu mâinile, cu capul şi cu stetoscopul“.
„În 19 ani de practică, nu am avut vreun eşec. Nu am făcut vreo greşeală. Nu am avut vreo culpă medicală. Am învăţat, am citit. O fac şi acum. Am avut şi am curaj să intervin şi să găsesc chiar soluţii neortodoxe uneori, dacă asta salvează viaţa pacientului. În ceea ce priveşte condiţiile – te adaptezi. Am consultat şi în grajd. Am consultat şi într-un WC. Am făcut resuscitare pe marginea şanţului. Nu contează. Merg acolo unde e nevoie de mine. Am pregătire sportivă, aşa că nu mă sperie un ger, o zăpadă, un deal, un drum înfundat. Medicina de linia întâi presupune forţă, determinare şi tăria de a suporta să vezi fiinţa umană în suferinţă, agonie sau moarte. Le ai – practici. Nu le ai, mergi frumos şi te faci ceasornicar“, a completat Haidamac.
Medicul recunoaşte că-i este greu, uneori, să suporte privirile bolnavilor terminali, ale bătrânilor singuri, ale copiilor care suferă de leucemie sau alte afecţiuni oncologice. Chiar şi după aproape două decenii de practică, pe Florin Haidmac încă îl mai doare suferinţa pacienţilor. Spune, însă, că cel mai tare îl afectează singurătatea lor.
„Nimeni nu merită să fie singur“
Când a spus că se implică dincolo de halatul alb, Florin Haidamac n-a exagerat. O face cu drag, mai ales că ştie că este nevoie. Este cel care i-a vindecat inima Rebecăi, o fetiţă care, la vremea respectivă, avea numai 2 ani. Copila s-a născut cu o malformaţie cardiacă, iar părinţii nu aveau bani să o opereze. Intervenţia care i-a salvat viaţa costa 10.000 de euro, bani pe care i-a adunat medicul.
„Toţi cei care au fost alături de ea, prin gestul lor,
i-au salvat viaţa. Acum fetiţa este bine. E la şcoală. Vine la mine uneori la cabinet. E atât de frumoasă şi plină de viaţă încât mă emoţionează de fiecare dată. Am cumpărat, prin campaniile în care am fost doar o rotiţă, lapte praf, medicamente pentru bătrânii care nu şi le puteau permite, haine, alimente, jucării, rechizite. Vreau să spun doar atât. Mulţumesc celor care au fost alături de cei în suferinţă. O mână întinsă poate vindeca multe. În special senzaţia de singurătate şi abandon. Nimeni nu merită să fie singur. Indiferent de vârstă, statut social, educaţie sau şi boală“, spune Florin Haidamac.
Florin Haidamac şi o parte dintre cărţile pe care le-a scris. FOTO: Oana Şlemco
Medicul, supărat pe sistemul birocratic
Medicii de familie se zbat nu doar să salveze vieţi, să integreze tratamentele bolnavilor cu un sac întreg de boli, ei trebuie să-şi asigure căldura, curentul şi apa în cabinet. Trebuie şi să plătească personalul care-i ajută, pentru că muncesc în echipă. Trebuie să cumpere totul, de la medicamente pentru dulapul de urgenţe până la hârtie igienică. „Eşti patron, manager, director, reprezentant legal al cabinetului, şofer, jurist, IT-ist, instalator şi tâmplar dacă trebuie. Te adaptezi. Asta e munca. Asta e viaţa. Să practici medicina în linia întâi e o permanentă luptă: cu boala, cu sistemul birocratic, cu infrastructura, cu modul în care funcţionează cardul de sănătate“, arată medicul.
FOTO: Oana Şlemco
Medicul are şi nemulţumiri, care nu ţin de pacienţi, ci de sistemul sanitar. El spune că medicul ar trebui să trateze bolnavii, cu toate nevoile, problemele, spaimele şi suferinţele pe care le au. Nu să facă „hârtii“ sau „situaţiile“ pe care nu se uită nimeni, niciodată. Şi-ar dori ca Ministerul Sănătăţii să rezolve problema cardului de sănătate, pentru că sistemul integrat pică atunci când e cea mai mare aglomeraţie la cabinet.
Haidamac spune că are zile când conduce spre cabinet riscându-şi viaţa la propriu pe drumuri pline de apă sau gheaţă, doar ca să afle că nu-şi poate face treaba. „Preţiosul sistem“ de zeci de milioane de euro din bani publici nu funcţionează. „Să grevezi actul medical cu probleme legate de alimentarea cu curent electric, de servere, de internet, de imprimante, semnături electronice şi alte asemenea «comisioane» din care câştigă mulţi alţii, numai pacienţii nu, mi se pare o imensă bătaie de joc. Dacă tot legi tratamentul unor bolnavi cronici de funcţionarea anumitor sisteme integrate, măcar ai bunul simţ şi capacitatea de a le face să funcţioneze la orice oră, indiferent de câte accesări sunt. Pentru că fiecare accesare reprezintă reţeta unui om a cărui viaţă depinde de medicamentele astea compensate“, se indignează Haidamac.
„Hipocrat e offline“
Subiectul cardului de sănătate îl irită foarte tare. Spune că în alte ţări bolnavii de cancer nu rămân fără tratamente, pentru că sunt respectaţi. În ţările civilizate pacienţii nu rămân fără reţete pentru că sistemul este offline. „Arătaţi-mi o ţară în care rata vaccinării e atât de scăzută, o ţară care a vândut tot, bucată cu bucată, aşa cum au făcut toţi cei care ne conduc de 30 de ani. Arătaţi-mi
o ţară în care tuberculoza, râia şi parazitozele umblă atât de nestingherite în populaţie. Arătaţi-mi o ţară în care ambulanţa vine fără medic sau paramedic la o naştere, un infarct sau un accident vascular cerebral. Arătaţi-mi o ţară în care bolnavii stau câte doi într-un pat de spital, în care Hipocrat este offline. Noroc că Iisus e permanent conectat şi mai aude uneori câte un strigăt disperat. Peste toate astea, ştiu, noi suntem cetăţeni europeni şi nu există cetăţeni de rang inferior. Atunci de ce naiba nu putem fi trataţi toţi aşa cum e tratat Hans în Germania?“, se întreabă medicul.
Se încarcă comentariile...
