Cum a căpuşat reţeaua de cumătri a şefului PNL Suceava instituţiile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi-a numit numeroase rude la conducerea instituţiilor publice
Şeful PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi-a numit numeroase rude la conducerea instituţiilor publice

Bugetar de-o viaţă, preşedintele PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, a strâns din senin o avere de un milion de euro. Totul cu ajutorul unei reţele de rude instalate în funcţii de conducere în instituţiile publice din judeţ.

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, începând din 1993 Băişanu a fost profesor la Liceul de Arte Suceava, iar din 2002 devine cadru didactic la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.

În perioada 2004-2008, Băişanu a fost subprefect al judeţului Suceava, iar din 2012 a devenit parlamentar. Fără nicio sursă de venit declarată în afară de salariul de profesor, Ştefan Alexandru Băişanu a devenit proprietarul unei vile în zona centrală a municipiului Suceava, pe strada 6 noiembrie, cu suprafaţa utilă de 460 de metri pătraţi.

Băişanu mai deţine o casă de vacanţă la Suceviţa cu suprafaţa de 400 de metri pătraţi şi un spaţiu comercial în municipiul Suceava. În acte, Băişanu mai deţine două autoturisme BMW şi Audi.

În declaraţia de avere, Băişanu a mai inclus bijuterii şi obiecte de artă în valoare de peste 100.000 de euro, un depozit bancar de peste 100.000 de euro şi împrumuturi acordate unor societăţi comerciale în valoare de 250.000 de euro.

În total, o avere de aproximativ un milion de euro. Asta în condiţiile în care, împreună cu soţia, în ultimii ani Băişanu nu a declarat vreodată venituri totale care să depăşeasă 40.000 de lei.

Prin intermediul unor interpuşi, Ştefan Alexandru Băişanu controlează televiziunea locală TV Plus, dar şi alte firme din judeţ.

Şi-a pus soţia director la CAS Suceava

În 2013, imediat după ce USL a câştigat alegerile, soţia liderului PNL Suceava, Adela Băişanu, a devenit preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate a judeţului Suceava. Medic stomatolog de profesie, Adela Băişanu nu s-a remarcat cu nimic până la momentul numirii în funcţie.

În plus, după ce PNL a ajuns la guvernare, Băişanu şi-a construit o adevărată reţea locală de influenţă formată din rude numite în funcţii de conducere atât în partid cât şi în instituţiile deconcentrate din judeţ.

image

Reţeaua de cumătri puşi în funcţii de Băişanu

Marius Zmău, cel mai cunoscut cumătru al lui Ştefan Alexandru Băişanu, a devenit, cu sprijinul parlamentarului, preşedinte al organizaţiei municipiului Suceava a Partidului Naţional Liberal. Om de afaceri, Marius Zmău a fost trimis recent în judecată pentru evaziune fiscală, într-o dosar în care prejudiciul provocat bugetului de stat este de 2,5 milioane de lei. Anul trecut, Băişanu a încercat să-l numească pe Marius Zmău în funcţia de director al societăţii de transport public local al municipiului Suceava.

Ovidiu Doroftei, un alt cumătru al şefului PNL Suceava, ocupă în prezent funcţia de viceprimar al municipiului Suceava. Relaţia dintre cei doi este însă de lungă durată. Cu sprijinul lui Băişanu, Ovidiu Doroftei a ocupat pentru câteva luni, în 2008, funcţia de prefect al judeţului.

Doroftei a fost pentru o perioadă mare de timp proprietarul unei televiziuni locale controlată de Băişanu, TV Plus, prin firma SC Media Ten Production SRL. Ulterior, societatea comercială a fost preluată de Constantin Băişanu, tatăl parlamentarului.

La începutul acestui an, proprietar al firmei pe care funcţionează TV Plus a ajuns Ioan Gelu Tomăscu, un al cumătru al lui Băişanu. Începând din 2012, cu sprijinul şefului PNL Suceava Tomăscu a fost numit director al unităţii judeţene a Regiei Autonome de Administrare Patrimoniului şi Protocolului de Stat.

Pe lista cumătrilor lui Băişanu se numără şi Vasile Latiş, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Camelia Chitul, şefa Casei Judeţene de Pensii Suceava, şi Simona Sofroni, director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sunt foarte bune prietene de familie cu parlamentarul liberal.

Ilie Niţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, este un alt apropiat al familie Băişanu.

Pe lista rudelor lui Băişanu cu funcţii de conducere se mai regăsesc Bogdan Amariei, viceprimarul din Vadul Moldovei, şi Radu Hojbotă, şeful ocolului silvic Iacobeni, verişori cu şeful PNL Suceava.

Alte ştiri din Suceava:

FOTO VIDEO Ninge abundent în judeţul Suceava

Blestem, destin tragic sau coincidenţă? Patru preoţi din marea familie Mihoc, ucişi în accidente

Joi se reia furnizarea apei calde în Suceava

Klaus Iohannis, vizită electorală în judeţul Suceava

Lista aleşilor penali din Suceava: primarii Olărean şi Gherman şi şeful CJ, Cătălin Nechifor, sunt cap de afiş

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite