Cum arată viaţa chinezilor la patru luni după primul caz de COVID-19: „N-am simţit panică, dar există îngrijorare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român care locuieşte de patru ani în China şi este director tehnic la o fabrică de drojdie a fost de acord să povestească pentru „Adevărul” cum este atmosfera în ţara în care a apărut COVID-19.

Gabriel Pocreaţă s-a născut în Bucureşti, dar a copilărit în Suceava, unde a absolvit cursurile Facultăţii de Inginerie Alimentară de la Universitatea „Ştefan cel Mare”. De patru ani lucrează în China, unde este director tehnic la o fabrică de drojdie. Anterior, a fost angajatul unei unităţi de producţie din Rusia. Altfel spus, nu mai locuieşte în România de şapte ani.

„Mobiliatatea şi viaţa personală trebuie balansate si nu e întotdeauna uşor. Într-un final am găsit echilibrul împreună cu logodnica mea, aici, in China”, spune Pocreaţă.

Românul a fost profund impresionat atunci când a păşit pentru prima dată în China. Spune că s-a simţit în siguranţă şi a simţit o mare deschidere din partea oamenior care provin din culturi diferite. Nu s-a adaptat la alimentaţia locală, deşi, în general, mâncarea este „sănătoasă şi echilibrată”, dar nici nu întâmpină dificultăţi majore pentru că oferta culinară este foarte bogată, mai ales că locuieşte în Shanghai. Recunoaşte, totuşi, că nu găseşte mâncăruri tradiţionale româneşti şi din acest motiv se aprovizionează atunci când vine acasă.

Imagine surprinsă într-un magazin din China duminică, 22 martie FOTO: Arhivă personală

Imagine indisponibilă

„Mai puţin produse tipice, tradiţionale româneşti, pe care nimic nu le poate înlocui. Fac provizii mai mari când vin în ţară. Acum, de ceva vreme, dacă tot stăm în casă mai mult, şi gătim mai mult”, povesteşte românul.

 După apariţia virusului COVID-19, viaţa chinezilor s-a schimbat mult. Oamenii au aflat de la televizor şi din ziare că trebuie să fie precauţi.

„Fiecare şi-a redus din vizite, eliminat planuri de vacanţă. S-au închis restaurante, malluri, unele spaţii publice pentru a evita aglomeraţia. Măsurile şi recomandările au venit repede. Asta, zic eu, a ajutat la concentrarea resurselor.(...) Au fost măsuri şi recomandări în principiu aceleaşi pe care le văd în alte ţări şi în România acum. Măsurile s-au respectat. Şi nu am simţit panica, dar există îngrijorare. Comunicarea a fost foarte intensă şi rapidă. Asta, zic eu, a ajutat în a evita panica. La fel şi testarea, carantina, unde era cazul”, transmite sursa citată.

Chinezii s-au adaptat. Au început să-şi facă cumpărăturile on-line. Apoi, monitorizarea celor care sunt nevoiţi să părăsească locuinţele se face şi printr-un cod de QR.

În aeroporturi şi magazine sunt cititoare de QR. Cei care vor, scanează codul pentru a demonstra că nu sunt nici în izolare, nici în carantină. Codul îşi schimbă culoarea dacă proprietarul apare în vreo evidenţă medicală ca fiind bolnav.

Imagine surprinsă într-un magazin din China duminică, 22 martie FOTO: Arhivă personală G. Pocreaţă

Imagine indisponibilă

„Este vorba despre procesarea rapida a datelor. Cred eu că ajută în verificare, dacă e cazul, ai feedback, şi fiecare îşi poate vedea istoricul, funcţie de zone şi perioade, dacă e în siguranţă. În acelaşi timp poate facilita accesul în unele spaţii publice mai aglomerate, care acum sunt deschise. Pur şi simplu, scanezi un QR code, în diferite locaţii unde mergi (aeroport, malluri, …). Nu eşti obligat, dar toată lumea o face, din ce văd. Poate înlocui şi necesitatea completării de formulare mai ales în aeroporturi, şi asta e ok si pentru fluidizare”, a explicat Gabriel Pocreaţă.

Imagine surprinsă într-un magazin din China duminică, 22 martie FOTO: Arhivă personală

Imagine indisponibilă

Bărbatul ne recomandă ca în această perioadă să fim vigilenţi, responsabili şi să păstrăm o stare pozitivă.

”În special în comunitaţile unde sunt cazuri puţine. Nu vă gândiţi că sunteţi invincibili şi respectaţi recomandările referitoare la distanţare, la igiena mâinilor. (...) Fiţi responsabili şi staţi acasă, iar dacă acest lucru nu este posibil, evitati aglomeraţiile. Purtaţi mască, dacă situaţia o impune. Respectaţi recomandările şi măsurile luate de autorităţi”, a mai spus suceveanul.

El ne-a transmis şi câteva fotografii făcute în hipermarket-uri şi aeroport. În imagini se vede că după patru luni de la depistarea primului caz de îmbolnăvire cu COVID-19, chinezii sunt în continuare precauţi. Nu este aglomeraţie nici pe străzi şi nici în magazine. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite