E oficial! TAROM a suspendat zborurile Bucureşti - Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe Aeroportul Suceava nu va fi operată nicio cursă regulată în sezonul de iarnă. FOTO: crainou.ro
Pe Aeroportul Suceava nu va fi operată nicio cursă regulată în sezonul de iarnă. FOTO: crainou.ro

Compania TAROM va suspenda pe perioada sezonului rece singura cursă operată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava. Reprezentanţii Tarom susţin că decizia a fost luată după ce anul trecut doar 40% dintre zboruri au aterizat la Suceava, restul fiind anulate sau deviate spre alte aeroporturi din cauza condiţiilor meteo. Cursa Bucureşti-Suceava şi retur ar putea fi reluată din vara anului viitor.

Aeroportul „Ştefan cel Mare” Salcea, judeţul Suceava, va rămâne fără activitate în sezonul rece. Deşi autorităţile din judeţele Suceava şi Botoşani l-au rugat chiar şi pe premierul Victor Ponta să intervină pentru a împiedica anularea cursei TAROM Bucureşti – Suceava şi retur, compania transmite că zborurile vor fi suspendate până în vara anului viitor.

Într-un răspuns transmis corespondentului Adevărul, Biroul de presă al companiei TAROM precizează că zborurile vor fi suspendate pe perioada orarului de iarnă. De altfel, pe pagina de internet a companiei, la orarul de zbor, ultima cursă Bucureşti-Suceava este programată în data de 26 octombrie 2013, iar ultima cursă Suceava – Bucureşti va decola în dimineaţa zilei de 27 octombrie.

“Compania TAROM suspendă zborurile cu plecare din şi către Suceava pe perioada orarului de iarna ca urmare a condiţiilor dificile de operare pe acest aeroport”, se precizează în documentul citat.

Potrivit reprezentanţilor TAROM, cursele Bucureşti - Suceava vor fi suspendate din cauza faptului că iarna trecută doar 40% dintre curse au aterizat pe Aeroportul Salcea, restul fiind anulate sau deviate pe alte aeroporturi, provocând disconfort pentru călători.

„Menţionăm că în iarna anului 2012, din cauza condiţiilor meteo, doar cca 40% dintre zboruri au aterizat pe aeroportul Suceava, restul fiind anulate din motive meteo sau deviate pe aeroportul Iaşi, ceea ce a condus la costuri suplimentare pentru compania TAROM şi disconfort pentru pasageri”, se arată în adresa Biroului de presă a TAROM.

Zborurile Bucureşti - Suceava vor fi reluate abia în vara anului viitor

Oficialii companiei susţin că zborurile Bucureşti – Suceava ar putea fi reluate din vara anului următor: „Operarea se suspendă numai pe durata sezonului de iarnă 2013, urmând a fi analizată şi decisă reluarea operării din sezonul de vară 2014”.

Consiliul Judeţean Suceava a alocat, în august, 550.000 de lei pentru achiziţionarea prin leasing a unui degivror de nouă generaţie, pentru a îndeplini condiţiile impuse de Tarom. Totodată, pentru deszăpezire aeroportul deţine un utilaj performant nou. Eugen Mogoş, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Ştefan cel Mare Suceava, declara recent că în perioada de vară cursa internă Tarom pe ruta Bucureşti-Suceava funcţionează la capacitate maximă, iar în perioada de iarnă media de pasageri pe cursă este de 27-30.

La Aeroportul Suceava au început lucrările de modernizare printr-un proiect cu finanţare europeană prin POS-Transporturi, contractul de execuţie fiind semnat în 9 august cu firma Tehnic Asist din judeţul Botoşani pentru modernizarea pistei de rulare, a balizajului, a turnului de control şi pentru amplasarea sistemului de navigaţie tip ILS, costul investiţiei fiind de 105 milioane de lei fără TVA.

Tarom operează zboruri pe relaţia Bucureşti – Suceava din 2004.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Cum arată cel mai prost drum naţional din România, ocolit de turişti, dar preferat de contrabandişti, braconieri şi hoţi de lemne

VIDEO Arbitru de fotbal, bătut de un primar în pauza meciului

FOTO VIDEO Soţ şi soţie, prinşi făcând sex în toaleta discotecii în timpul unei razii a poliţiei

Ponta, despre şoseaua de centură a Sucevei: „Ştiu sigur că s-a terminat un tronson”

Tarom ar putea anula singura cursă Suceava - Bucureşti. Ponta, rugat să intervină

CSU Suceava - Dinamo Bucureşti: 18-21

Semeghin a adus Rapidului prima victorie din sezon: 2-1 cu CF Brăila

Umbrărescu a mobilizat 150 de utilaje pentru vizita premierului pe „şoseaua morţii”. Ponta: „Să-mi arate mie câte are şi nu le foloseşte”

Preşedintele CJ Suceava propune CNADNR rezilierea contractului cu firma care reabilitează DN 18

„Drumul Morţii” intră în reparaţii: Ponta, la deschiderea şantierului de modernizare a DN 29 Botoşani-Suceava

Consiliu Local Suceava a scumpit gigacaloria la 445 de lei

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite