FOTO Mobilizare exemplară. O biserică a fost renovată în 30 de ore după ce a fost devastată de un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Penticostală din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei a fost afectată vineri după-amiază de un incendiu provocat de un scurt circuit. Duminică dimineaţă, credincioşii au participat la slujbă în sala proaspăt renovată în doar 30 de ore, după o mobilizare exemplară.

Clădirea Bisericii Penticostale din comuna Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, a fost cuprinsă vineri după-amiază de un incendiu.

Pompierii au stabilit că focul a fost provocat de un scurt-circuit la sistemul de sonorizare al lăcaşului de cult.

Flăcările au fost observat în timp util, iar intervenţia promptă a pompierilor şi a voluntarilor din comună a limitat pagubele care puteau fi mult mai mari. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea focului şi au reuşit să lichideze în scurt timp incendiul.

Au ars aparatură electrică de sonorizare, câteva bănci, dar şi cărţi de rugăciune. A fost afectată podeaua şi alte elemente de mobilier. În plus, fumul a făcut ca interiorul clădirii să fie afectat serios.

Urmările incendiului se pot observa în fotografiile realizate la scurt timp după ce pompierii au reuşit să stingă flăcările. 

image
image

„După ce au plecat pompierii, credincioşii penticostali din Mitocu Dragornei, şi-au propus să intervină şi să îndepărteze urmările incendiului. După 30 de ore de muncă au reuşit să facă sala bisericii disponibilă pentru întâlnirea de duminică. Aşa se face că pe data de 1 februarie 2015 credincioşii penticostali din Mitocu Dragomirnei s-au întâlnit la închinare în clădirea în care urmările incendiului erau vizibile doar prin lipsa mochetei care a fost integral îndepărtată”, notează blogul SuceavaEvanghelică.

Sala Bisericii Penticostale Mitocu Dragomirnei după renovare:

image

Alte ştiri din Suceava:

Misterele turnurilor medievale ale Sucevei: Turnul Roşu – de la sângele vărsat în luptele cu turcii, Turnul lui Lăpuşneanu – punct de observaţie

S-a ales praful de cel mai mare producător de hârtie din ţară

Şase tineri au fost răniţi după ce au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului

FOTO Urmărire ca în filme pentru prinderea a doi hoţi care au lăsat jumătate de judeţ fără semnal la telefon

VIDEO Pacea de la Crucea între mineri şi ministrul Energiei: salarii şi pensii mai mari pentru angajaţii minei de uraniu

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite