Incendiu la Spitalul Judeţean Suceava. Sute de pacienţi au fost evacuaţi în toiul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Suceava
FOTO: ISU Suceava

Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi, în Spitalul Judeţean Suceava. Peste 300 de pacienţi au fost evacuaţi din clădire, imediat după izbucnirea flăcărilor. Pompierii au declanşat planul roşu de intervenţie.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, medicul urgentist Dan Teodorovici, a declarat că incendiul a pornit la etajul 4. 

„S-a început evacuarea pacienţilor înainte de venirea echipajelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Au fost evacuaţi 329 de pacienţi de la etajele superioare la nivelul etajelor inferioare. Sistemele de alarmare au funcţionat. Evacuarea a decurs repede şi în condiţii de siguranţă. Nu sunt victime. Pacienţii existenţi în Unitatea de Primiri Urgenţe la acel moment, şi care necesitau internare au fost redirijaţi spre spitalele din Fălticeni şi Rădăuţi, pentru a putea prelua pacienţii de la etajele superioare ale spitalului şi cei care ar fi putut necesita îngrijiri”, a spus medicul.

Pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit în cea mai mare unitate medicală din judeţul Suceava. 

Într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava se arată că iniţial, la faţa locului s-au deplasat forţele şi mijloacele de la Detaşamentul de Pompieri Suceava (5 autospeciale cu apă şi spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple - ATPVM) , ulterior fiind activat şi Planul Roşu de Intervenţie.

Astfel, pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, 7 autospeciale cu apă şi spumă, 8 ambulanţe SMURD, 3 autoscări de intervenţie la înălţime, 5 Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, 2 autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi 9 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără şi degajări de fum la elemente combustibile ale instalaţiei electrice (izolaţie cabluri) şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV (Secţia Obstetrică-Ginecologie), în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

„Concomitent cu acţiunea de stingere, s-au derulat misiunile de căutare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor (pacienţi, personal medical şi auxiliar) de la nivelul etajului IV şi de la etajele superioare (V-IX). Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi, de către pompierii militari şi de către personalul de pe locul de muncă, 329 de pacienţi, dintre care, 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii au fost evacuaţi pe secţiile de la etajele inferioare şi în Unitatea de Primiri Urgenţe. Aceştia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice. Incendiul a fost localizat la ora 0:42, iar lichidarea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu”, se arată în comunicat.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric (care făcea parte din agregatul de ventilare) cu defecţiuni.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Previziunile unui specialist despre scumpirile la energie şi la produse din România INTERVIU

Povestea româncei geniale ale cărei programe de securitate a datelor sunt folosite şi de Armata SUA. „Aşa pot fi detectaţi şi traficanţii de fiinţe umane“

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite