Incident electoral grav la Suceava. Jurnaliştilor şi membrilor ACL li se refuză accesul într-un spital de boli psihice unde se votează cu urna mobilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştilor acreditaţi să documenteze modul în care decurge procesul de votare la Suceava li se refuză în mod abuziv accesul într-un cămin de bătrâni unde s-a intrat cu urna mobilă.

Urna mobilă a fost solicitată la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din localitatea Sasca Mică, comuna Cornu Luncii.

301 persoane s-au înscris pe listă pentru a-şi exercita dreptul la vot, iar urna mobilă a fost dusă în interiorul centrului de reprezentantul PSD şi cel al unui alt partid repartizaţi la secţia de votare 263.

Deşi aveau dreptul să asiste la modul cum decurge votarea, jurnaliştilor prezenţi în comună li se refuză dreptul de a intra şi sunt ţinuţi la poartă de cel puţin 30 de minute. Poliţia a confirmat că va trimite un echipaj, însă acesta a întârziat 40 de minute.

Accesul jurnailştilor Adevărul în Spital a fost interzis de directoarea unităţii, soţia primarului PSD al comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron.

Şi reprezentanţii ACL Suceava au reclamat BEJ şi Poliţiei că reprezentantul ACL în secţia de votare a fost bruscat şi împiedicat să asiste la votul cu urna mobilă la Centrul de recuperare a persoanelor cu handicap neuropsihic din localitatea suceveană Sasca Mică.

"Acolo au fost primiţi cu urna mobilă să intre doar reprezentantul PSD şi PPDD, iar cel al ACL a fost împiedicat de director şi de paznic, care l-au bruscat, l-au scos afară şi au închis poarta", a spus Harşovschi.

Reprezentantul ACL a reclamat situaţia atât la BEJ Suceava, cât şi la Poliţie, iar preşedintele BEJ a transmis preşedintelui secţiei de votare respective că urna mobilă trebuie însoţită de reprezentanţii celor doi competitori.

"Abia după o oră şi jumătate i s-a permis şi reprezentantului ACL să intre în centru, dar deja votarea se apropia de sfârşit", a spus Harşovschi.

După ce votarea s-a apropiat de final a fost permis şi accesul jurnaliştilor în spaţiul în care s-a desfăşurat procesul electoral. 

Alte ştiri din Suceava:

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Turul doi. Primele procente în judeţul Suceava

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014, în Suceava. Turul doi. Vor ieşi mai mulţi români la urne decât în 2009?

VIDEO Ziua Independenţei Poloniei, sărbătorită la Suceava

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite