Ingineră angajată la o multinaţională din Suceava, anchetată pentru pruncucidere: „I-a suprimat viaţa fătului şi l-a ascuns“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis un comunicat de presă în care arată că o femeie din localitatea suceveană Dorna Candrenilor care a născut acasă, după care şi-a băgat pruncul într-un sac menajer, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului.

În comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava se arată că, la data de 13 august 2019, un procuror a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană, care a dobândit calitatea de suspect, pentru "săvârşirea infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă".

“Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că la data de 9 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a judeţului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată în comunicat.

Marţi, 13 august, femeia a fost dusă la Spitalul din Vatra Dornei pentru un consult medical. În jurul orei 14.00 a fost ridicată de poliţişti pentru a fi dusă la audieri.

Suspecta este căsătorită şi mai are trei copii cu vârste cuprinse între 10 şi 6 ani. Familia locuieşte în satul Poiana Negri din comuna Dorna Candrenilor a judeţului Suceava. Femeia este inginer şi lucrează la o multinaţională din bazinul Dornelor. Copiii familiei se află în prezent în grija unei mătuşi.

Surse neoficiale susţin că în timpul audierilor din noaptea de luni spre marţi, 13 august, suspecta i-ar fi spus procurorului care instrumentează cauza că ar mai fi îngropat în curte alţi doi prunci. Informaţia nu a fost confirmată oficial. Totuşi, marţi, curtea familiei a fost păzită de poliţişti.
 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite