Suceava

articolul anterior articolul urmator

ISU Suceava: Incendiul de la Palatul Administrativ a fost observat şi anunţat cu întârziere

1
6 Mar 2021 15:11:45
Autor: Oana Şlemco
Alin Găleată explicând că incendiul a fost observat târziu FOTO: newsbucovina.ro
Alin Găleată explicând că incendiul a fost observat târziu FOTO: newsbucovina.ro

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, susţine că incendiul care a cuprins mansarda Palatului Administrativ a fost observat şi anunţat cu întârziere.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat, sâmbătă, 6 martie, că primul apel la 112 prin care a fost anunţat incendiul de la Palatul Administrativ s-a înregistrat la ora 8.55.

La ora respectivă, incendiul se manifesta deja destul de violent la nivelul acoperişului. Flăcările au izbucnit în exterior şi un uriaş nor de fum urca spre cer. 

Din acest motiv reprezentantul ISU consideră că focul a fost observat târziu şi anunţat cu întârziere.

Pe de altă parte, Palatul Administrativ are senzori de fum. Edificiul are autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.

Alin Găleată a admis că la începutul intervenţiei de stingere a incendiului s-au înregistrat probleme în ceea ce priveşte presiunea apei, aşa cum au remarcat martorii nefericitului eveniment, însă spune că acest aspect nu a afectat intervenţia. Problema presiunii a fost soluţionată, după cum precizează Alin Găleată, în câteva minute.

Purtătorul de cuvânt al ISU susţine că s-a acţionat conform unui plan bine stabilit.  Pe parcurs s-a suplimentat numărul autospecialelor, la faţa locului fiind trimise inclusiv cisterne cu apă de la Serviciile Locale de Voluntari din judeţ. Au sosit maşini de intervenţie din comunele Şcheia, Bosanci şi Baia.

„Nu cred că este zonă din lume în care să aibă 18 autospeciale în aceeaşi locaţie. Noi avem foarte bine pusă la punct intervenţia. În momentul în care izbucneşte, automat se suplimentează cu forţe atât de la ISU, se solicită sprijin, dacă este cazul, de la celelalte inspectorate, dar şi de la serviciile voluntare care sunt implicate în acest sens. Au venit şi de la Baia cu o cisternă cu 20 de tone de apă pentru a refula apa încontinuu. Intervenţia a fost deosebit de grea şi a fost necesară această apă din cauza tablei care nu permite apei să ajungă la incendiul propriu-zis. De aceea am avut nevoie de atât de multă apă pe care am adus-o, am avut-o şi în momentul de faţă situaţia este sub control”, a declarat Alin Găleată.

Vă amintim că Palatul Administrativ din Suceava, care găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean, a ars în dimineaţa zilei de sâmbătă, 6 martie. Focul a mistuit mansarda aproape în totalitate. Până sâmbătă, la ora 15,00, pompierii nu au dat publicităţii o cauză a incendiului. 

Edificiul de patrimoniu a fost construit în 1903 - 1904.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Comori din epoca bronzului. Misteriosul tezaur din vremea tracilor de la Rădeni

Sute de copii abuzaţi în fel şi chip. Cum a ajuns o fetiţă jucăria sexuală a unor bătrâni perverşi

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Mihai Ternopol
6.03.2021, 16:29:04

Normal, cladirea e situata la 5 kilometri in padure. Daca langa cladire s-ar fi aflat cativa baloti cu tigari de contrabanda, niste copaci numai buni pentru fabrici de mobila, sau analfabeti in cautare de permis auto, s-ar fi vazut incendiul in doua secunde. E bine de stiut ca lipsa presiunii apei nu afecteaza interventia pompierilor, si ca in cladirea ce-a ars nu mai aveai loc de senzorii de incendiu. Iar Flutur e Rambo Reloaded, asa e?

-7 (7 voturi)
Modifică Setările