Marian Godină, despre poliţistul omorât în gara din Suceava: „Dacă avea poliţistul salariul mai mare, nu l-ar fi omorât descreieratul acela?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul Marian Godină a ţinut să precizeze că mai multe persoane au găsit prilejul de a ataca conducerea MAI după ce agentul şef de poliţie Sorin Vezeteu a fost măcelărit pe peronul gării din Suceava. El a arătat că nimeni nu putea să prevină o astfel de tragedie, deşi susţine că Statutul Poliţistului trebuie schimbat.

Poliţistul Marian Godină a precizat că mai multe persoane s-au folosit de tragedia prin care trece familia lui Sorin Vezeteu, agentul de poliţie omorât pe peronul Gării Burdujeni din Suceava, pentru a o ataca conducerea Ministerului Afacerilor Interne, în special pe Carmen Dan.

Acesta a mai arătat că deşi nimeni nu putea preveni o astfel de tragedie, trebuie făcută o schimbare în ceea ce priveşte Statutul Poliţistului. Vă prezentăm integral mesajul transmis de Marian Godină prin intermediul paginii sale de Facebook.

„Dacă doamna Carmen Dan îi e antipatică cuiva, moartea unui poliţist aflat în timpul serviciului reprezintă un moment prielnic, bazat pe emoţia creată, pentru a-i cere acesteia demisia. De obicei fac asta cei interesaţi mai puţin de pierderea unui coleg şi mai mult de câştigarea unui capital de imagine. Mi s-a cerut de către mulţi colegi să postez ceva dur împotriva doamnei ministru. Am scris pe pagina ministrului un comentariu în care îi sugeram schimbarea legislaţiei, asta pentru că stă în puterea dumneai să facă asta. Nu am făcut asta în legătură directă cu ce s-a întâmplat cu colegul de la TF deoarece îmi place să rămân raţional şi cerebral.

Acel caz, în care un tâmpit a omorât un poliţist din senin, pe la spate, pentru că aşa i-a trecut lui prin cap, nu poate fi pus pe spatele nimănui, nici măcar pe cel al ministrului de interne. Putea fi ministru de interne un absolvent de Harvard, un ministru extrem de competent. Ar fi schimbat asta cu ceva acea seară? Am fi putut avea legi ca în America. Ar fi fost altfel deznodământul? Nici asta nu cred. Dacă avea poliţistul salariul mai mare, nu l-ar fi omorât descreieratul acela? Eu consider că ce s-a întâmplat acolo este un caz izolat care nu are vreo legătură nici cu neregulile din MAI, nici cu faptul că avem un ministru care a fost secretară de şcoală generală, nici cu faptul că nu avem salariile foarte mari.

Se întâmplă uneori, ca din lipsă de personal, să lucrez singur în vreun post fix, dar în general lucrez cu încă un coleg. Cu toate astea, sunt momente în care sunt singur, că doar nu sunt siamez cu colegul meu. Deci e posibil să fiu planificat cu încă cinci colegi de serviciu şi să fiu surprins de vreun cretin care are ca ţel în viaţă uciderea unui poliţist. E posibil să opresc un şofer care nu poartă centura, iar el să fie vreun urmărit general care crede că îl opresc pentru a-l duce unde îi e locul, iar când mă duc la el la geam să îmi tragă un glonţ în cap. Ştiu, sună a film, dar nu e o variantă imposibilă. Acestea sunt riscuri pe care ni le-am asumat atunci când am ales să devenim poliţişti, deşi puteam opta pentru a deveni cofetari, brutari etc. Cam aşa văd eu situaţia asta şi cam de-asta am ales să nu "dau" în ministrul de interne, folosindu-mă în mod abject de o tragedie de pe urma căreia o familie întreagă suferă.

Iar dumneavoastră, doamna ministru Carmen Dan, deşi aţi spus că nu aveţi timp să citiţi ce postează Godină pe Facebook, sper să începeţi să faceţi pentru poliţişti ceva mai mult decât a adresa mulţumiri când ne facem treaba şi condoleanţe când unul dintre noi piere, pentru că am impresia că doar asta faceţi de când sunteţi ministru.

Rămân la părerea că Statutul Poliţistului trebuie schimbat, că avem nevoie de legi care să ne protejeze mai mult şi că puteţi schimba asta. Că aveţi nevoie de timp pentru asta şi că nu puteţi face asta peste noapte, aşa cum aţi declarat, nu o cred, mai ales că ştiu că aţi semnat o OUG chiar peste noapte, sau seară. Era chiar o OUG care proteja. Doar că îi proteja pe infractori, nu pe cei de partea legii”, a scris Marian Godină pe Facebook.

Ioan Beşa, din cătunul Mironu, comuna Valea Moldovei, judeţul Suceava, este individul ce l-a omorât pe agentul şef Sorin Vezeteu pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava. Acesta l-a atacat pe poliţist cu un cuţit, lovindu-l de zeci de ori în seara zilei de joi, 20 iulie. Acesta a încercat să se apere, însă a căzut la pământ unde a continuat să fie atacat şi lovit cu un cuţit de către agresor.

Un coleg al poliţistului şi mai mulţi oameni aflaţi în gară au intervenit, criminalul fiind încătuşat în scurt timp. La faţa locului au intervenit medicii SMURD, însă deşi au încercat timp de o oră să-l resusciteze pe omul legii, din nefericire au fost nevoiţi să constate decesul.

Gara Burdujeni a fost împânzită de criminalişti coordonaţi de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. După miezul nopţii, Ioan Beşa a fost transferat în Arestul IPJ Suceava, fiind reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor. Martorii spun că l-au auzit pe agresor ţipând că îşi dorea să omoare un poliţist, la întâmplare.

Alte ştiri pe această temă:

Cine este criminalul care a omorât un poliţist la Suceava cu zeci de lovituri de cuţit. Ucigaşul n-a avut o problemă cu agentul-şef, ci cu uniforma de poliţist

Mesajul dur al colegilor poliţistului ucis la Suceava cu zeci de lovituri de cuţit: „Câţi mai trebuie să murim, doamna Ministru?“

Poliţist omorât de un individ care l-a lovit de zeci de ori cu un cuţit. Agresorul a declarat că recunoaşte fapta, dar nu o regretă: „M-au închis pe nedrept”

Lider sindical în Poliţie, după moartea violentă a unui coleg la Suceava: „Carmen Dan să ia măsuri sau să-şi dea demisia”

Peronul gării unde un poliţist a fost omorât cu zeci de lovituri de cuţit s-a transformat în loc de pelerinaj: „Păcat, pleci şi nu ştii dacă te mai întorci acasă”

Poliţistul ucis în gara din Suceava, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler  de preşedintele Iohannis

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite