Memoriile dramatice ale unei femei care a petrecut 12 ani în lagărele din Siberia: „Viaţa noastră e pe muchia morţii prin înfometare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eufrosinia Cernovscaia. FOTO www.razboiulpentrutrecut.files.wordpress.com
Eufrosinia Cernovscaia. FOTO www.razboiulpentrutrecut.files.wordpress.com

Eufrosinia Antonovna Cersnovscaia a fost o femeie din Basarabia care şi-a petrecut 12 ani din viaţă în lagărele din Siberia. După eliberare, aceasta şi-a scris memoriile în 12 jurnale însoţite de 680 de imagini.

Eufrosinia Cernovscaia (1908 – 1994) a fost o basarabeancă ce a petrecut 12 ani din viaţa sa în lagărele sovietice. Ea s-a născut la Odessa, însă în timpul Războiului Civil din Rusia (1917 – 1921), familia sa s-a mutat în Basarabia. În 1918, această regiune s-a unit cu România, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a intrat în posesia Uniunii Sovietice.

Familia Cernovscaia a trecut prin momente grele, tânăra Eufrosinia fiind exilată în Siberia, unde a trăit timp de 12 ani de zile. În baza celor trăite acolo, basarabeanca şi-a scris memoriile, respectiv 12 jurnale, 2.200.000 de caractere, însoţite de 680 de imagini. Memoriile sale au fost împărţite în şase volume şi au fost publicate în cursul anului 2001, în Rusia.

Eufrosinia Cernovscaia avea o situaţie materială destul de bună, având zeci de hectare de terenuri, precum şi o educaţie aleasă, ea vorbind nu mai puţin de nouă limbi. După ce sovieticii au ocupat Basarabia, aceasta nu s-a gândit că i s-ar putea întâmpla ceva rău şi chiar a crezut spusele soldaţilor ruşi că au venit să-i salveze de capitalişti.

„Chiar din primele zile de ocupaţie sovietică (se obişnuieşte a spune – «eliberarea de sub stăpânirea boierilor şi capitaliştilor», dar de ce să nu le spunem lucrurilor pe nume, pentru că doar hoţul nu spune «eu am furat», ci zice «eu am împrumutat»), la mine au început să vină, rând pe rând, oamenii satului, întrebând:

– Duducă, ce se va întâmpla? Ce ne aşteaptă?

Eu însă eram optimistă... sau vroiam să mă conving pe mine însămi de aşa ceva, deoarece este cu mult mai uşor să-l înşeli pe cel care doreşte să fie înşelat!”, a precizat Eufrosinia Cernovscaia.

Mama ei i-a cerut să meargă împreună în România pentru a scăpa de represaliile sovieticilor, însă Eufrosinia a refuzat, continuând să rămână la satul său Ţepilova din raionul Soroca. Mama ei, o bătrână de 86 de ani, a trecut Prutul şi s-a stabilit la Bucureşti, însă fiica sa a rămas în Basarabia, fără să asculte de sfaturile celei ce i-a dat viaţă.

foto cernovscais http

                  Ilustraţie realizată de Eufrosinia Cernovscaia. FOTO www.graal.com.pl

„Inima mamei a fost o prevestitoare. Toate argumentele mele, de fapt, stăteau pe picioruşe strâmbe. Numai eu nu doream cu încăpăţânare să văd că ar fi fost suficiente o clătinare cât de mică sau chiar o simplă adiere de vânt, pentru ca ele să se risipească precum o căsuţă din cărţi de joc. Însă aveau să urmeze uragane şi cutremure! Se prăbuşiseră, făcându-se pulbere, ţări întregi, se formaseră munţi şi prăpăstii de netrecut. Nu doar destinele unor oameni, ci destinele unor popoare întregi au fost spulberate, ca frunzele uscate în vânt! Însă omul – bicisnică creaţie a naturii –, privat chiar şi de instincte elementare, îşi imaginează că viitorul i-ar aparţine tocmai lui...”, a mai arătat basarabeanca.

Sovieticii au pus stăpânire pe pământurile localnicilor, care au început să treacă zilnic prin nenumărate neajunsuri. În Ţepilova au început să-şi facă apariţia tot mai mulţi bolşevici, care se ocupau cu jefuirea băştinaşilor.

„Curând, la vreo două luni de la «eliberare», de peste Nistru au prins a veni familiile militarilor sovietici cu copii, bunicuţe, mătuşele... Uimitor ce de-a «rude» au năboit de pretutindeni!”, a menţionat Eufrosinia Cernovscaia.

Rămas fără familei şi avere, Eufrosinia a fost deportată în Siberia

În vara anului 1941, la data de 13 iunie 1941, a început adevăratul calvar pentru tânăra basarabeancă. După ce a rămas fără familie şi avere, ea s-a trezit urcată într-un vagon de vine cu destinaţia Siberia.

„Astăzi nu mai ţin minte cum nimerisem în acel vagon. Îmi amintesc doar de gloată, de soldaţi, de ţipete, ghionţi, îmbulzeală în vagonul supraîncărcat cu oameni buimăciţi şi sfâşiaţi”, îşi aducea aminte după ani Eufrosinia.

Drumul a fost unul greu. Basarabeanca de viţă nobilă a îndurat foamea, dar şi ruşinea de a-şi face nevoile faţă cu alţi oameni, care însă se aflau în aceeaşi situaţia ca şi ea. Majoritatea celor ce au fost duşi în Siberia nu s-au mai întors acasă, aceştia sfârşind în lagăre, fie de la bolile căpătate, fie au fost omorâţi pentru că au încercat să evadeze.

foto cernovscais http

                 Ilustraţie realizată de Eufrosinia Cernovscaia. FOTO www.graal.com.pl

„Ce am reţinut eu mai acut – dureros în primele zile de captivitate?... Trierea? Răzleţirea? Sfâşierea familiilor? Ceva asemănător scenelor pe care le descrie Beecher – Stowe în «Coliba unchiului Tom», când familiile de negri sunt vândute pe părţi. Numai că aici nu era vorba de negri. Şi toate astea se întâmplau în secolul XX. Astfel se rupsese cordonul ombilical care mă lega de patrie. Nu de cea, despre care se rostesc discursuri pompoase, ci de cea, a cărei pământ nu poate fi luat pe tălpile încălţărilor tale. Adio, Ţepilova! Întregul meu trecut, adio!”, rememora Eufrosinia Cernovscaia.

Chiar dacă a ajuns într-un lagăr din Siberia şi condiţiile erau din cele mai grele, basarabeanca încă era optimistă şi spera ca până la venirea iernii să i se permită să revină în Basarabia sau în România, unde se afla mama sa. Pe lângă foamete şi mizerie, Eufrosinia a dus o „luptă” şi cu ţânţarii.

„Niciodată nu am să uit primul meu «vânat». Numai sub maiou a fost să ucid 312 bucăţi! A doua zi – 238; în a treia – 112. Dacă fiecare dintre insecte m-ar fi înţepat doar de 10 ori, s-ar fi adunat mai mult de 3 mii de înţepături! Mai poţi să te odihneşti liniştit?”, îţi aducea aminte basarabeanca.

Unii dintre deportaţi au reuşit să ia cu ei mai multe bunuri de valoare pe care le dădeau sovieticilor la schimb cu produse de mâncat. Eufrosinia Cernovscaia a ajuns la concluzia că lagărul umileşte, degradează şi dezumanizează oamenii închişi acolo, care trăiau în nişte condiţii greu de imaginat în zilele noastre.

„Viaţa noastră e pe muchia morţii”

Eufrosinia Cernovscaia a încercat să fugă din lagărul siberian însă a fost prinsă şi condamnată la moarte. Totuşi pedeapsa i-a fost înlocuită cu 10 ani de muncă în lagăre, perioadă în care a muncit forţat într-o mină de la Norillag. Ea a fost eliberată din lagărele sovietice în 1953, însă a rămas pe teritoriul Uniunii Sovietice, unde a şi murit în anul 1994.

„Ţine minte ce-ţi spun – niciodată nu vorbi cu nimeni nimic! Ascunde-ţi gândurile, pentru că orice cuvânt scăpat din neatenţie se poate întoarce contra ta, te poate duce la pierzanie. Ascunde, dacă ţi-a mers cumva în ceva. Ai putea fi invidiată şi atacată. Ascunde-ţi durerea, ascunde-ţi frica, pentru că suferinţa şi frica te vor slăbi, iar cei slabi sunt lichidaţi: aceasta e legea haitei de lupi. Tăinuieşte-ţi bucuria, pentru că în viaţa noastră e atât de multă suferinţă, încât bucuria devine suspectă şi nu este iertată. Dar înainte de toate ascunde fiece bucăţică de pâine, pentru că vei înţelege curând că viaţa noastră e pe muchia morţii prin înfometare, şi tu de asemenea va trebui să te învârţi în acest cerc blestemat: pentru ca să câştigi o bucată de pâine, trebuie să cheltuieşti multă putere, iar pentru a-ţi păstra puterea – trebuie să mănânci toată pâinea pe care ai câştigat-o. Foamea va fi însoţitorul tău permanent. Iar la spate stă pitită moartea”, a concluzionat Eufrosinia Cernovscaia.

Alte ştiri pe această temă:

Mărturii tulburătoare ale bucovinenilor deportaţi în Siberia: Dragostea de familie ni-a dat putere şi ni-am salvat viaţa

Amintirile teribile ale unui bucovinean deportat în Siberia: „Pârleam şobolanul ca pe un purcel, îl fierbeam şi-l mâncam cu o poftă nespusă”

Mărturia înfiorătoare a unei românce închise 20 de ani în lagărele siberiene: „Doar iubirea de familie ne-a salvat viaţa“

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite