Motivul pentru care o comunitate a sărit în apărarea unei bibliotecare. Ce a transmis dramaturgul Matei Vişniec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/Mălina Aniţoaei
FOTO: Facebook/Mălina Aniţoaei

Scriitoarea Mălina Aniţoaei riscă să rămână fără postul de bibliotecar al Bibliotecii „Tudor Flondor” din Rădăuţi, pe care-l ocupă de mai bine de două decenii.

Primarul municipiului Rădăuţi din Suceava, tânărul Bogdan Loghin, vrea să restructureze 30 de posturi din administraţia locală, pentru a economisi bani la buget. 

Între posturile propuse pentru a fi desfiinţate se află şi cel de bibliotecar pe care îl ocupă de mai bine de 20 de ani scriitoarea Mălina Aniţoaei. 

După ce vestea a ajuns la urechile sucevenilor, mai mullţi oameni din de cultură au ieşit public pentru a-i transmite primarului că ceea ce intenţionează să facă este o nedreptate. Cu atât mai mult cu cât salariul net al scriitoarei este de doar 2.400 de lei, sumă considerată infimă faţă de efortul pe care l-a depus salariata pentru dezvoltarea Bibliotecii şi pentru implementarea a numeroase proiecte culturale în ultimii ani.

”Societatea Scriitorilor Bucovineni o susţine pe Mălina Aniţoaei şi este alături de ea în aceste momente, pur şi simplu, de neconceput. 

Sîntem convinşi, în cazul de faţă, că autorităţile locale au luat o decizie pripită, îşi vor da seama de eroarea în care se află şi o vor îndrepta”, este mesajul transmis de preşedintelui Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Alexandru Ovidiu Vintilă. 

Şi celebrul dramaturg Matei Vişniec, originar din Rădăuţi, Suceava, a criticat decizia administraţiei locale. 

“Nu pot să cred că în oraşul în care m-am născut şi m-am format împrumutând cărţi de la bibiotecă s-ar putea face acum, în anul 2021, economii prin suprimarea unui post de bibliotecară. Pur şi simplu nu pot să cred aşa ceva. Nu pot sa cred ca biblioteca ar putea fi în pericol, că ideea de cultură ar fi în pericol. Nu pot să cred că un primar, în România acestui secol ar putea uita că democraţia se hrăneşte din cultura. Atâta democraţie avem câtă cultură producem. (...) Biblioteca este un spaţiu sacru într-un oras, un loc de lumină şi de înţelepciune, de transmitere a valorilor şi de educaţie. Nu cred că primarul actual din oraşul în care m-am nascut eu si unde am învăţat să iubesc poezia şi cărţile, ar putea face "economii" sacrificînd posturi la biblioteca sau spatiul dedicat bibliotecii. Dimpotriva, biblioteca trebuie sprijinită să se dezvolte, să primească şi mai multe cărti, şi mai mulţi copii si mai multi cititori. (…) Tăierea bugetelor la cultură înseamnă un regres în materie de diversitate culturală, înseamnă să lăsăm noile generaţii numai pe seama televizorului şi a industriei de divertisment”, a declarat Matei Vişniec. 

În total, Mălina a primit mesaje de susţinere de la sute de oameni. 

„Am postat zilele trecute câteva criterii care stau la baza funcţionării unei biblioteci publice, apoi tăvălugul s-a pornit şi au urmat sute de mesaje de susţinere pentru mine. Era vorba de postul meu de bibliotecar la Biblioteca Municipală. Am cunoscut chiar în timpul acestui tăvălug un om deosebit, care mi-a arătat că lucrurile extraordinare pot începe chiar atunci cînd se sfârşeşte ceva, care poate că-ţi părea definitoriu, esenţial. Am scris despre Bucovina, despre Rădăuţii Bucovinei timp de douăzeci de ani şi mai bine. Nu am făcut-o pentru a aştepta recunoaştere, nici pentru a primi gălăgioase diplome de merit. A fost pentru mine un mod de viaţă pe care îl voi continua indiferent de circumstanţe”, a scris bibliotecara pe Facebook. 

Ce spune primarul

Primarul municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, a explicat necesitatea restructurării posturilor. Potrivit presei locale, alesul local a spus că oraşul are grad maxim de îndatorare, datorii imense, drumuri neasfaltate şi nu are utilităţi. El a arătat că doar 22 la sută din buget se îndreaptă spre investiţii, în timp ce 35% din fonduri se duc pe salarii.

Primarul a explicat că nu dă afară oameni, ci restructurează posturi în conformitate cu legislaţia.

„Am observat că dintre toate propunerile menite desfiinţărilor de posturi, nu a atras atenţia decât un post de bibliotecar. Se vehiculează nume, deşi persoana cu acest nume are gradaţia cea mai mică în raport cu ceilalţi bibliotecari. Ar trebui totuşi spuse lucrurilor pe nume până la capăt şi anume că: desfiinţarea posturilor se face conform legii în funcţie de gradaţia profesională, la fel cum se fac şi concursurile post pe post, ca să nu mai spun că studiile postliceale se situează în partea inferioară a gradaţiilor, totuşi… Se vehiculează nume de persoane cu toate că se restructurează posturi, conform legii!”, a mai spus Bogdan Loghin. El susţine că dacă îşi pune în aplicare planul reuşeşte să economisească un milion de euro în patru ani. 

Un avocat din Rădăuţi, Traian Andronachi, a anunţat deja că îi oferă sprijin juridic bibliotecarei care riscă să rămână şomeră. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

DNA face ravagii la Poliţia Rutieră din Botoşani. 10 poliţişti au fost reţinuţi pentru luare de mită

Comisarul şpăgar de la Protecţia Consumatorului, promovat la achiziţii publice fără să aibă studiile necesare

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite