Municipiul Rădăuţi ar putea să aibă din nou primar, după un an şi jumătate. Aurel Olărean ar putea să-şi recapete fotoliul de edil şef al Rădăuţiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Cluj a revocat controlul judiciar asupra lotului „Dîmbu”. Dacă decizia judecătorilor clujeni rămâne definitivă, primarul suspendat al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, va reveni în funcţie. Acesta a fost suspendat din funcţia de primar la data de 12 septembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv într-unul dintre cele mai mari dosare de corupţie din judeţul Suceava.

După un an şi opt luni de la primele zvonuri privind anchetarea unor nume grele din magistratură şi din mediul de afaceri sucevean de către procurorii DNA Bucureşti, Curtea de Apel Cluj a decis ca principalii inculpaţi în cazul denumit generic „lotul Dîmbu” să nu mai fie supuşi în niciun fel unor măsuri preventive de  control judiciar.

Curtea de Apel Cluj a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii Bogdan Ilarion Costică Bărbuţă, fost judecător la Judecătoria Rădăuţi, Dumitru Dîmbu, fost procuror la Tribunalul Suceava, şef al secţiei de urmărire penală, Aurel Olărean, fost primar al municipiului Rădăuţi, Constantin Babiuc, patron al SC Nikodemus Babiuc SRL Rădăuţi, Daniela Mariana Prandea, fostă judecătoare la Judecătoria Rădăuţi, dar şi pentru avocata Isabela Zorica Vega, fostul şef de la Poliţia de Frontieră Rădăuţi – Constantin Mihai Prelipcean , precum şi pentru două inculpate a căror notorietate s-a construit mai degrabă în legătură cu dimensiunea şpăgilor pe care le-au oferit magistraţilor rădăuţeni – Victoria Tîcşă şi Ancuţa Alina Solovăstru.

Era vorba în dosarul făcut public de procurorii DNA în vara anului 2014 despre nişte ouă, nişte găini de ţară şi alte produse acceptate ca mită într-un dosar foarte complex, de vânzări-cumpărări de terenuri care au condus, în cele din urmă, la o reconfigurare a spaţiului industrial din zona Rădăuţi.

Dacă decizia judecătorilor clujeni rămâne definitivă, primarul suspendat al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, va putea reveni în funcţie. Acesta a fost suspendat din funcţia de primar la data de 12 septembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv într-unul dintre cele mai mari dosare de corupţie din judeţul Suceava.

Lăsat în libertate, sub control judiciar, Olărean avea interdicţia de a intra în legătură cu angajaţii Primăriei din Rădăuţi, astfel că suspendarea sa a fost prelungită de către Prefectura Suceava. În condiţiile în care va scăpa şi de controlul judiciar, Aurel Olărean ar putea reveni în funcţia de primar a municipiului Rădăuţi.

Principalele acuzaţii în dosar

Dumitru Dîmbu, fost procuror şef secţie urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Bogdan Bărbuţă, fost judecător la Judecătoria Rădăuţi şi Constantin Babiuc, om de afaceri rădăuţean, au fost arestaţi în luna iunie a anului 2014 pentru fapte de corupţie de către procurorii DNA Bucureşti. Şi-au petrecut vara în arestul IGPR, iar dupa trimiterea în judecată a dosarului, în luna octombrie a anului 2014, şi după ce s-a stabilit ca dosarul să fie judecat la Curtea de Apel Cluj, aceştia au fost transferaţi în Penitenciarul Gherla.

Aici i-a ajuns din urmă, două luni mai târziu, şi primarul Rădăuţiului, Aurel Olărean, procurorii anticorupţie dispunând conexarea dosarului penal ce îl viza pe Olărean cu cel în care erau deja inculpaţi ceilalţi trei suceveni. S-a arătat că aceştia ar fi fost promotorii unor afaceri imobiliare de anvergură în zona Rădăuţiului, cu terenuri care au intrat ulterior în proprietatea societăţii cu capital austriac Holzindustrie Schweighofer, dar şi cu spaţii comerciale din centrul municipiului Rădăuţi.

Alături de aceştia, Daniela Mariana Prandea, fost judecător în cadrul Judecătoriei Rădăuţi, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la şantaj. Isabela Zorica Vega, avocat în cadrul Baroului Suceava, va fi judecată, când dosarul va ieşi din camera preliminară, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi două infracţiuni aflate în concurs real de uz de fals.

A mai fost trimis în judecată şi comisarul şef Constantin Mihai Prelipcean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, şeful Punctului Poliţiei de Frontieră Siret la momentul săvârşirii faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi instigare la compromitere a intereselor justiţiei.

Procurorii anticorupţie au mai trimis în judecată şi câteva femei; Victoria Tâcşă, din Milişăuţi, şi Ancuţa Alina Solovăstru, tot din Milişăuţi, vor fi judecate pentru cumpărare de influenţă. Pensionara Silvia Panţîru a fost de asemenea trimisă în judecată pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată, iar Maria Cociorvan, din Iaslovăţ, pensionara devenită oarecum vedetă TV, după ce a fost dusă cu duba la DNA Bucureşti, iar după audieri a fost lăsată în stradă, în Capitală, fără niciun leu în batistă, să-şi caute singură un mijloc de transport către casă, trimisă în judecată pentru cumpărare de influenţă în formă continuată, a decedat între timp.

În acest  dosar s-a mai dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Onufrei, primar al comunei Marginea, pentru complicitate la abuz în serviciu. Pentru ultimii enumeraţi nu s-a luat nicio măsură preventivă încă din startul declanşării procedurilor de inculpare publică.

Alte ştiri pe această temă:

Primarul suspendat al municipiului Rădăuţi a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare şi s-a ales cu un nou dosar penal

Doi primari, doi judecători, un procuror, un afacerist, avocaţi şi poliţişti, judecaţi pentru şantaj şi corupţie

VIDEO Primarul de Rădăuţi, Aurel Olărean, arestat 30 de zile pentru şantaj şi abuz în serviciu

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite